08 decembrie 2011
COMUNICAT
DE PRESĂ
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 07.12.2011, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Papa Florian și Bloj Florin Nistor pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a reținut că, în noaptea de 21/22.11.2011, au sustras componentele din cupru ale unui transformator de curent electric ce se afla pe un teren aparținând unei societăți comerciale de pe raza localității Tismana, prin comiterea faptei fiind creat un prejudiciu în cuantum de 18.000 lei, nerecuperat.
Procurorii au înaintat instanței de judecată un referat cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpați, aflați în stare de reținere.
Judecătoria Tg.-Jiu, prin încheierea din data de 07.12.2011, a admis cererea magistraților procurori cu privire la inculpații Papa Florian și Bloj Florin Nistor și a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă, pe o perioadă de 15 de zile, pe numele acestora.
În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale a inculpaților.