09.11.2011

                     

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: 

Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost constituită, la data de 09.11.2011, o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la incidentul petrecut în seara zilei de 06.11.2011, în sediul Poliției din Motru, când un bărbat acuză că a fost bătut de către un agent de poliție.

Din primele cercetări rezultă că persoana vătămată, P. G. (în vârstă de 40 de ani) a fost condusă la secția de poliție antemenționată, pentru a fi anchetat în legătură cu furtul unui sac de varză, însă acolo ar fi fost agresat de către organele de poliție, care l-ar fi legat și lovit timp de mai multe ore.

De asemenea, pe numele persoanei vătămate a fost constituită o altă cauză penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.