12  septembrie  2011

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, aduce la cunoștință opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin au înaintat instanței de judecată la data de 07 septembrie 2011, propunerea de arestare preventivă a inculpatului  CERCEL CONSTANTIN,  pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii de „furt calificat”.

Judecătoria Drobeta Turnu-Severin a respins propunerea însă, în urma judecării recursului declarat de către procurori, Tribunalul Mehedinți a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului menționat mai sus.

Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual a relevat următoarea stare de fapt:

 

În seara zilei de 03.09.2011, în jurul orei 2130, inculpatul Cercel Constantin, a pătruns prin escaladarea ferestrei în apartamentul părții vătămate P.I. situat la parterul unui bloc din Drobeta Turnu-Severin, județul Mehedinți, de unde a sustras un laptop, un telefon mobil marca „Nokia” și un portmoneu în care se afla suma de 300 euro, precum și un act de identitate.

 

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.