15 decembrie 2011
COMUNICAT DE PRESĂ
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 13.12.2011, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Mihuți Dragoș Marian și Pricorici Alexandru Dănuț cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că, în noaptea de 07.12.2011, în jurul orei 05:45, după o înțelegere prealabilă cu inculpatul Păunescu Ionuț Alexandru, persoană cercetată în stare de arest preventiv, au incendiat cu intenție un autoturism marca Mercedes Benz clasa S și au creat astfel un prejudiciu de aproximativ 15.000 lei.
Procurorii au înaintat instanței de judecată un referat cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpați, aflați în stare de reținere.
Magistrații Judecătoriei Tg.-Jiu și-au însușit propunerea procurorilor și au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 25 zile pe numele inculpaților.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și pentru stabilirea răspunderii penale a inculpaților.