17 noiembrie 2011
COMUNICAT DE PRESĂ
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 16.11.2011, punerea în mișcare a acțiunii penale față de Stegăroiu Carina Elena sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte săvârșite în formă continuată.
Din probatoriul administrat în cauză, până în această fază procesuală, s-a reținut că, în perioada septembrie 2010- iunie 2011, în calitate de gestionar de fapt, iar ulterior director economic al SC GASTROM GROUP SRL , inculpata a efectuat mai multe operațiuni bancare prin conturile societății, virând mai multe sume de bani în contul personal, al soțului său și al altor rude, sume pe care și le-a însușit în mod ilegal, prin întreaga activitate infracțională, fiind creat un prejudiciu în cuantum de 182.284 lei.
Prin încheierea din data de 16.11.2011, magistrații Judecătoriei Tg.-Jiu au respins propunerea procurorilor și au dispus luarea măsurii obligării inculpatei de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.
La data de 17.11.2011, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au declarat recurs împotriva deciziei instanței de judecată.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.