28 noiembrie 2011

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

         Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 25.11.2011, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații: Șuteu Claudiu Laurențiu pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat și  Crăete Claudiu Cătălin, Tudorache Ionuț Sorin și Popescu Florin Gabriel pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat.

S-a reținut că, în noaptea de 23/24.11.2011, inculpații au sustras dintr-un autoturism aflat într-o parcare din mun. Tg.-Jiu, 45 l motorină, creând un prejudiciu  în cuantum de 250 lei și, în aceeași noapte, în jurul orei 03.00, s-au deplasat în com. Runcu, jud Gorj, cu intenția de a sustrage în continuare motorină din autoturisme. Ajungând în localitatea respectivă au luat  hotărârea  de a  sustrage prin efracție bunuri dintr-un magazin alimentar, fapt nerealizat întrucât au fost surprinși de organele de poliție.

Procurorii au înaintat instanței de judecată un referat cu propunere de arestare preventivă a celor patru inculpați, aflați în stare de reținere.

Judecătoria Tg.-Jiu, prin încheierea din data de 25.11.2011, a admis cererea magistraților procurori cu privire la inculpații Șuteu Claudiu Laurențiu și Crăete Claudiu Cătălin și a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă, pe o perioadă de 25 de zile, pe numele acestora. Față de ceilalți doi inculpați a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.   

         În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale a inculpaților.