01 octombrie 2012
COMUNICAT DE PRESĂ
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 01.10.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații: Negrea Adrian Alexandru și Neacșu Alexandru pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în seara zilei de 29.09.2012, în jurul orei 23:00, cei doi inculpați, împreună cu un minor, au deposedat prin violență pe partea vătămată I. F. de un portofel în care avea suma de 850 lei și mai multe înscrisuri.
În urma actelor de agresiune, partea vătămată a suferit mai multe leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Procurorii au înaintat instanței de judecată, la data de 01.10.2012, un referat cu propunere de arestare preventivă a inculpaților aflați în stare de reținere.
Judecătoria Tg.-Jiu a admis propunerea magistraților procurori și a dispus arestarea preventivă a inculpatului Negrea Adrian Alexandru, pe o perioadă de 29 de zile, iar față de inculpatul Neacșu Alexandru s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii judiciare.