06.07.2012

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți aduce la cunoștință :

           Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au solicitat instanței de judecată, la data de 06.07.2012, arestarea preventivă a inculpatului NACOP CIPRIAN COSTEL, aflat în stare de reținere, sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor.

            La data de 06.07.2012, magistrații Tribunalului Mehedinți au admis propunerea de arestare preventivă  și au emis mandate de arestare preventivă față de inculpatul NACOP CIPRIAN COSTEL, dispunând  față de acesta măsura  arestării preventive pe o durată de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a reieșit următoarea stare de fapt:

 În data de 04.07.2012,în jurul orei 1,30, în timp ce se aflau în curtea locuinței numitului S.M. din satul Dîrvari, județul Mehedinți, inculpatul i-a aplicat două lovituri cu un ciocan, în zona capului, victimei Ț.D., producându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața. 

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii penale.