07 decembrie 2012

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au sesizat instanța competentă, la data de 06.12.2012, cu propunerea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive a inculpatului Baldovin Daniel.

S-a reținut că, la data de 27.11.2012, procurorii au dispus respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Poliția Municipiului Tg.-Jiu - Biroul Rutier, privind pe inculpatul Baldovin Daniel, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere și luarea măsurii preventive a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv mun. Tg.-Jiu, jud. Gorj, fără încuviințarea organelor de cercetare penală, pe o durată de 29 de zile.

În noaptea de 04/05.12.2012, inculpatul a plecat fără încuviințarea organelor abilitate din localitatea de domiciliu și s-a deplasat cu un autoturism până pe raza localității Nădlag, jud. Arad, unde lucrătorii vamali ai punctului de frontieră Nădlag au constatat că acesta încearcă să părăsească teritoriul României, cu toate că față de el se dispusese interdicția mai sus menționată .

Judecătoria Tg.-Jiu, prin încheierea din 06.12.2012, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive a inculpatului Baldovin Daniel.

În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii judiciare.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.