10 ianuarie 2012

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

         Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 09.01.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații: Ghițan Eftenie Mădălin și Logăscu Ion Silvian pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

S-a reținut că, în seara zilei de 05.01.2012, inculpații au sustras mai multe subsansamble (piese auto de schimb pentru autocamioane marca Tatra), pe care le-au valorificat, a doua zi, la un centru de colectare fier vechi, primind suma de 746 lei.

Prejudiciul creat prin săvârșirea faptei este de 14000 lei.

Procurorii au înaintat instanței de judecată un referat cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpați, aflați în stare de reținere.

Judecătoria Tg.-Jiu, prin încheierea din data de 09.01.2012, a dispus luarea măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile față de fiecare dintre inculpați.   

         În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii judiciare.