12.06.2012

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:   

La data de 10.06.2012, cu ocazia desfășurării alegerilor locale, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova s-au constituit 2 dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de furt de documente electorale și mită electorală, prevăzute  de art. 111 și 109 din Legea nr. 67/2004 rep.  

Din verificări a rezultat că în ziua de 10.06.2002 la orele 7,40 numita B.G  s-a prezentat la secția de votare din Orșova unde sub pretextul exercitării dreptului la vot, a ridicat de la un membru al comisiei de votare cele 4 buletine oficiale de vot  pe care le-a sustras, introducându-le în geanta personală, substituindu-le cu alte acte ce păreau a fi buletine de vot.

Împotriva susnumitei s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore  iar prin încheierea de ședință din data de 10.06.2012 instanța a respins propunerea de arestare preventivă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova a mai fost sesizat cu privire la faptul  că în ziua de 10.06.2012, S.F.R. i-a dat numitului S.G.M. suma de 800 de lei pentru a vota  un anumit candidat la funcția de primar care la rândul său a oferit câte 100 de lei mai multor persoane pentru a vota un anumit candidat la funcția de primar al municipiului Orșova.       

În prezent cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor și stabilirea răspunderii judiciare, urmând ca dosarele să fie înaintate cu propunerile corespunzătoare.