12.09.2012

 

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți aduce la cunoștință :

          Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au finalizat cercetările și au dispus, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului SPÎRLEA ION sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor deosebit de grav, respectiv sesizarea Tribunalului Mehedinți în vederea dispunerii internării provizorii a inculpatului într-un institut medical de specialitate.

   Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, inculpatul aflat la domiciliul conjugal, a aplicat soției sale S.E. mai multe lovituri cu un corp dur, în zona occipitală și cervicală, în urma loviturilor primite victima decedând.

Din expertiza medico - legală psihiatrică efectuată inculpatului a rezultat că acesta prezintă diagnosticul demență senilă și are discernământ abolit în raport cu fapta pentru care a fost cercetat, rezultând că în cauză există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv iresponsabilitatea.