25 aprilie 2012

 

COMUNICAT

 

       Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

        

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 24.04.2012, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Rîsu Constantin pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.

S-a reținut că, în data de 22.04.2012, după ce inculpatul a consumat băuturi alcoolice, în jurul orelor 23:58, a condus autoturismul proprietate personală pe str. 22 Decembrie 1989 din mun. Tg-Jiu, iar în apropierea intersecției cu strada Ioan Slavici a pierdut controlul direcției lovind patru autoturisme, ce erau parcate regulamentar într-o parcare special amenajată, precum și două persoane ce se deplasau pe trotuarul din apropiere .

Ca urmare a impactului a rezultat vătămarea corporală a celor două persoane, acestea suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile îngrijiri medicale, respectiv 70-80 zile îngrijiri medicale.

Inculpatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, care au atestat că avea o alcoolemie peste limita legală, respectiv de 1,65 g ‰  la ora 00:41, respectiv de 1,60 g ‰  la ora 01:41.

Procurorii au înaintat instanței de judecată un referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, aflat în stare de reținere.

Judecătoria Tg.-Jiu, prin încheierea din data de 24.04.2012, a admis propunerea magistraților procurori și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pe o perioadă de 15 zile.

         În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii judiciare.