C O M U N I C A T

03.07.2013

 

 

                    Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

                     Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți împreună cu I.P.J. Mehedinți – Serviciul de Investigare a Fraudelor efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea unor infracțiunilor de evaziune fiscală, prev.și ped. de  art.9 alin.l lit.a din Legea nr.241/2005, art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 și art.2961 alin.l lit.l din Legea nr.571/2003, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și în condițiile art.33 lit.a Cod penal.

           Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că, inculpații GRECU GHEORGHE, DUDĂU SANDU și GRECU ELIDA, în anul 2013 au colectat, deținut și comercializat ilegal produse accizabile din  tutun, supuse marcării, provenite din contrabandă, iar în data de 1.07.2013 la domiciliul inculpatului Grecu Gheorghe au fost identificate un număr de 29.900 de pachete de țigări netimbrate, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 311.168 lei.

         Prin încheierea nr.15 din  2.07.2013 Tribunalul Mehedinți a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și a dispus arestarea preventivă a inculpatului Grecu Gheorghe, pe o durată de  29 de zile, iar față de inculpații Grecu Elida și Dudău Sandu s-a dispus măsura preventivă constând în obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 29 de zile.

                      Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.