07.03.2013

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

            Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

        Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus față de doi agenți de poliție, Piscureanu Vasile și Frîntu Cristian-Eugen, care au calitatea de șef de post, respectiv adjunct al șefului de post în cadrul Postului de Poliție al comunei Fărcășești, județul Gorj, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 7 martie și până la 5 aprilie 2013.

        Față de cei doi agenți de poliție, procurorul a început urmărirea penală pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 254 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 6 și 7 alin.1 din Legea nr. 78/2000 și a art. 41 alin.2 din Codul penal, constând în aceea că:

        Învinuitul Piscureanu Vasile, în calitate de șef al Postului de Poliție al comunei Fărcășești, județul Gorj, în baza aceleiași  rezoluții infracționale, în perioada octombrie – noiembrie 2012, a primit de la martorul denunțător C.M. suma de 500 lei, iar în data de 6 martie 2013 a acceptat promisiunea unei sume de bani de la același martor denunțător, indirect, prin intermediul adjunctului său, agentul de poliție Frîntu Cristian-Eugen, pentru a nu mai efectua controale la societatea comercială administrată de martor și a nu-i mai aplica sancțiuni contravenționale.

        Învinuitul Frîntu Cristian-Eugen, în luna februarie 2013 a acceptat promisiunea sumei de 500 lei de la același martor denunțător, pentru a nu mai efectua controale la societatea comercială administrată de martor și a nu-i mai aplica sancțiuni contravenționale, iar în data de 6 martie 2013 a primit de la martorul denunțător suma de 200 lei și 6 sticle de bere de câte 2 litri, în același scop.

        În cauză, în data de 6 martie 2013, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Secția Gorj și al altor instituții specializate, au  organizat și efectuat un flagrant.

        Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj continuă urmărirea penală în vederea documentării întregii activități infracționale și adoptării măsurilor legale.

        Facem de asemenea precizarea că începerea urmăririi penale, ca de altfel și punerea în mișcare a acțiunii penale, reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, aceste acțiuni ale procurorului nefiind însă în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele învinuite sau inculpate.