07.10.2013
COMUNICAT DE PRESĂ
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Drugu Constantin, pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 din Codul penal și pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că în ziua de 15 aprilie 2013 inculpatul Drugu Constantin, pe fondul consumului de alcool și urmare a unui conflict spontan, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, picioarele și un vătrai victimei T.I. în vârstă de 81 de ani din comuna Lelești, județul Gorj, producând decesul acestuia.
Prin ordonanța din data de 16 aprilie 2013, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a luat față de învinuitul Drugu Constantin măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanța de judecată, la solicitarea parchetului, a dispus arestarea preventivă a aceluiași inculpat și prelungirea ulterioară a acesteia.
II. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Kvec Bacro din mun. Hunedoara, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin.1 din Codul penal raportat la art. 6 și art. 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000 și pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că inculpatul Kvec Bacro a oferit suma de 100 euro agentului de poliție B.O.C., a dat ulterior această sumă aceluiași lucrător de poliție și totodată a promis acestuia o altă sumă de 100 euro și o sumă de lire sterline, precum și alți 100 de euro pentru un alt lucrător de poliție, în scopul de a-i fi restituită suma de 21.000 lire sterline și pentru a nu fi făcute verificări de către organele de poliție privitoare la proveniența acestora.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale a rezultat că în noaptea de 25/26 august 2013 fratele inculpatului și fiul inculpatului au înstrăinat un autoturism marca BMW unui cetățean din mun. Craiova, pentru suma de 2000 de euro, fără a fi încheiate acte care să ateste transferul dreptului de proprietate.
După încheierea acestei tranzacții cei doi i-au adus la cunoștință inculpatului faptul că au vândut autoturismul, după care inculpatul a realizat că a uitat o sumă de 21.000 de lire sterline în bordul acestuia.
Inițial, inculpatul împreună cu fratele și fiul său au încercat să ia legătura telefonic cu cumpărătorul mașinii, însă nu au reușit, astfel că au plecat cu mașinile în urmărirea persoanelor care cumpăraseră autoturismul BMW, fiindu-le teamă că aveau să piardă suma de 21.000 lire sterline.
Pe raza orașului Bumbești-Jiu au fost implicați într-un accident de circulație ușor, iar în prealabil fratele inculpatului sesizase organele de poliție din cadrul IPJ Hunedoara că i se sustrăsese autoturismul marca BMW, cercetările ulterioare stabilind că sesizarea cu privire la furt a fost făcută pentru a fi găsită mașina și recuperată suma de 21.000 lire sterline, ce fusese uitată în torpedoul acesteia.
Autoturismul marca BMW a fost identificat de organele de poliție pe raza localității Stoina, județul Gorj, constatându-se că în torpedoul autoturismului se afla suma de 21.000 lire sterline, ce a fost ridicată în vederea efectuării de cercetări cu privire la proveniența și apartenența acesteia.
În dosarul penal constituit în acest sens, agentul șef principal de poliție B.O.C. l-a audiat pe inculpatul Kvec Bacro, acesta susținând că a obținut suma de 21.000 euro împreună cu membrii familiei sale la muncă în Anglia. Cu ocazia audierii, inculpatul a oferit lucrătorului de poliție suma de 100 euro, pentru ca acesta să-i restituie cei 21.000 de lire sterline și să nu mai facă verificări privind proveniența acestora, ofertă care a fost refuzată.
Ulterior, cu ocazia reluării audierii, inculpatul a oferit și a dat în mod succesiv 2 bancnote de câte 50 euro agentului de poliție, a mai făcut promisiunea unei alte sume de 100 euro pentru colegul acestuia care efectua cercetări în același dosar și i-a mai promis aceluiași agent o altă sumă de 100 euro în momentul în care se va întoarce din mun. Hunedoara și a mai promis o sumă nedeterminată de lire sterline, după restituirea sumei de 21.000.
Momentul în care inculpatul a oferit și a dat agentului de poliție suma de 100 euro a fost surprins de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj ajutat de lucrători de poliție cu ocazia organizării acțiunii prinderii în flagrant organizată la sediul I.P.J. Gorj, în biroul agentului de poliție B.O.C.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, aceste acțiuni ale procurorului nefiind însă în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele inculpate sau trimise în judecată, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în cauză.