11.02.2013

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

            Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

       

                        Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Bîrcină Paul Irinel, pentru comiterea infracțiunilor de : tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin.1 lit. i din Codul penal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin.1 din Codul penal și  portul, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, prevăzută de art. 2 alin.1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

        Prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că în data de 18 ianuarie 2013 inculpatul Bîrcină Paul-Irinel în loc public a lovit cu un cuțit în zona inimii pe partea vătămată V.M, cu intenția de a suprima viața acestuia. Acțiunea inculpatului a fost întreruptă de alte persoane, care au și transportat victima la spital, împiedicând în acest mod producerea decesului acesteia.

        În acele împrejurări, inculpatul a folosit cuțitul într-un loc public, producând scandal public și tulburând în acest mod liniștea publică.

        Inculpatul Bîrcină Paul Irinel a fost reținut și arestat preventiv în cauză începând cu data de 20 ianuarie  2013.

        Facem de asemenea precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, ca de altfel și trimiterea în judecată, reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, aceste acțiuni ale procurorului nefiind însă în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele inculpate sau trimise în judecată, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în cauză.