______________________________________________________________

10.06.2013

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

            Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

       

        Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Mustață Ion-Daniel, recidivist, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 litera i din Codul penal cu aplicarea art. 37 litera a din Codul penal și pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

        Prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că în noaptea de 24/25 aprilie 2013, în timp ce se afla într-un bar din comuna Peștișani, județul Gorj, pe fondul unui conflict spontan,  inculpatul a aplicat victimei C.V., în vârstă de 20 de ani, o lovitură puternică în zona feței cu o halbă de bere, producându-i leziuni traumatice ce i-au determinat decesul.

        Prin ordonanța din data de 25 aprilie 2013, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a luat față de învinuitul Mustață Ion-Daniel măsura reținerii pentru 24 de ore, începând cu orele 06,00, iar ulterior instanța de judecată, la solicitarea parchetului, a dispus arestarea preventivă a inculpatului Mustață Ion-Daniel.

        Totodată, se mai reține în actul de sesizare a instanței de judecată faptul că inculpatul Mustață Ion-Daniel a comis infracțiunea de omor calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv în interiorul termenului de încercare de 4 ani, al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, la care același inculpat a fost condamnat printr-o sentință a Judecătoriei Târgu-Jiu din anul 2010, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

        Facem de asemenea precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, ca de altfel și trimiterea în judecată, reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, aceste acțiuni ale procurorului nefiind însă în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele inculpate sau trimise în judecată, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în cauză.