din 13.11.2013
COMUNICAT DE PRESĂ
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpaților C. F. A. și V. M., pentru 29 de zile.
Față de inculpatul C.F.A, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus la data de 13.11.2013 punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea în formă continuată a infracțiunii de viol, prevăzute de art. 197 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, reținându-se că acesta, în perioada 2011-2013 în mod repetat a întreținut raporturi sexuale prin constrângere cu victima, minoră în vârstă de 14 ani.
Față de inculpatul V.M, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus la data de 13.11.2013 punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea a două infracțiuni de corupție sexuală, prevăzute de art. 202 din Codul penal și a unei infracțiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin.1 și 3 Cod penal, reținându-se că acesta a săvârșit acte sexuale asupra sau în prezența unei minore în vârstă de 5 ani și a determinat-o pe aceasta să săvârșească acte sexuale asupra inculpatului, profitând de faptul că victima nu și-a putut exprima un consimțământ valabil, datorită vârstei fragede.
Cei doi au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore, începând cu 12.11.2013 orele 18,00 pentru învinuitul C. F. A. și cu orele 18,45 pentru învinuitul V. M..
Facem totodată precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, ca și începerea urmăririi penale, reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, aceste acțiuni ale procurorului nefiind însă în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele învinuite sau inculpate.
Urmărirea penală continuă în cauză, pentru stabilirea adevărului în legătură cu toate împrejurările comiterii faptelor, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate, potrivit legii.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT,