14 noiembrie 2013
COMUNICAT DE PRESĂ
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 13.11.2013, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații: Titirigă Ionuț Gheorghe, Buzneri Dorin Eugen și Catrinoiu Ion Neluț pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
S-a reținut că, în cursul lunii noiembrie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cei trei inculpați au sustras mai multe profile de aluminiu, pe care le-au vândut unor persoane necunoscute. S-a mai stabilit că, pe timp de noapte și prin folosire de chei potrivite, au mai sustras diferite bunuri și sume de bani din autoturisme parcate pe raza municipiului Tg.-Jiu.
Prin activitatea infracțională a celor trei a fost creat un prejudiciu în cuantum de aproximativ 7500 lei.
Procurorii au înaintat instanței de judecată un referat cu propunere de arestare preventivă a inculpaților, aflați în stare de reținere.
Judecătoria Tg.-Jiu, prin încheierea din data de 13.11.2013, a admis propunerea magistraților procurori și a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele fiecăruia dintre inculpați pe o perioadă de 25 de zile.
În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii judiciare.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.