15.05.2013
COMUNICAT DE PRESĂ
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat instanței de judecată competente arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a inculpatului Dragomir Gheorghe, cu privire la care procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. 1,2, 3, 4 și 5 din Codul penal, reținându-se că există indicii temeinice că inculpatul Dragomir Gheorghe, în calitate de pretins reprezentant al unei societăți comerciale , împreună cu inculpatul Velican Marius-Cristinel, administratorul societății și cu inculpatul Bodea Călin-Flavius, care și-a atribuit tot calitatea de reprezentant al aceleiași societăți, în luna august 2011 au achiziționat de la o altă societate comercială marfă pe bază de facturi fiscale și avize de expediție, în valoare totală de 304.284 lei, pentru a cărei plată au emis o filă CEC pentru suma rămasă neachitată, în valoare de 244.284 lei, care a fost refuzată la plată de către bancă, constatându-se lipsa totală de disponibil în cont.
Facem mențiunea că inculpații Velican Marius-Cristinel și Bodea Călin-Flavius au fost reținuți și ulterior arestați preventiv în cauză de instanța de judecată, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, încă din data de 24 aprilie 2013, iar la data de 10 mai 2013, procurorul a extins cercetările și a început urmărirea penală și cu privire la Dragomir Gheorghe.
Facem însă precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, ca și începerea urmăririi penale, reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, aceste acțiuni ale procurorului nefiind însă în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele învinuite sau inculpate.
Urmărirea penală continuă în cauză, pentru stabilirea adevărului în legătură cu toate împrejurările comiterii faptei, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate, potrivit legii.