24 octombrie 2013

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

         Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 23.10.2013, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Cianghiri Marian pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

S-a reținut că, în  noaptea de 13/14.10.2013, inculpatul, aflându-se în mun. Târgu-Jiu, prin  amenințare și exercitare de violență, a deposedat-o pe partea vătămată B.V. de un portofel în care se aflau mai multe documente (carduri bancare, acte de identitate), având  o greșită reprezentare că în acesta se găsește o importantă sumă de bani.

Procurorii au înaintat instanței de judecată un referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului Cianghiri Marian, aflat în stare de reținere.

Judecătoria Tg.-Jiu, prin încheierea din data de 23.10.2013, a admis propunerea magistraților procurori și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 20 zile.

În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii judiciare.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.