25.04.2013

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

            Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

        Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului Mustață Ion-Daniel, din comuna Peștișani, județul Gorj, pentru 29 de zile.

        Față de inculpat procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 combinat cu art. 175 lit.c din Codul penal, existând indicii că acesta, în noaptea de 24/25 aprilie 2013, în timp ce se afla într-un bar din comuna Peștișani, a aplicat victimei o lovitură cu o halbă de bere, în zona capului și gâtului, producându-i leziuni traumatice ce i-au determinat decesul.

        Prin ordonanța din data de 25 aprilie 2013, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a luat față de învinuitul Mustață Ion-Daniel măsura reținerii pentru 24 de ore, începând cu orele 06,00.

        Facem de asemenea precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, ca și începerea urmăririi penale, reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, aceste acțiuni ale procurorului nefiind însă în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele învinuite sau inculpate.

                Urmărirea penală continuă în cauză, pentru stabilirea adevărului în legătură cu toate împrejurările comiterii faptei, în vederea tragerii la răspundere a persoanei vinovate, potrivit legii.