10 ianuarie 2014
COMUNICAT DE PRESĂ
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 10.01.2014, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Gîrniță Ion pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de furt calificat.
S-a reținut că, în seara zilei de 09.01.2014, în jurul orei 20.30, în timp ce se deplasa cu un autoturism, condus de partea vătămată O.I.D. , a sustras un portofel în care se aflau mai multe înscrisuri, documente de identitate și diferite sume de bani, cauzând un prejudiciu în cuantum de 3500 lei, recuperat parțial.
Procurorii au înaintat instanței de judecată un referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, aflat în stare de reținere.
Judecătoria Tg.-Jiu, prin încheierea pronunțată la data de 10.01.2014, a admis propunerea magistraților procurori și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pe o perioadă de 29 zile.
În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii judiciare.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.