COMUNICAT de PRESĂ
13 ianuarie 2014
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin purtătorul de cuvânt, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1017/P/2013 din 13.01.2014, procurori ai Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului Potîrcă Constantin Ninel, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 6 alin. 1 din Legea 78/2000.
Din rechizitoriul întocmit a rezultat că în perioada octombrie decembrie 2013, inculpatul Potîrcă Constantin Ninel i-a oferit unui lichidator judiciar suma de 20.000 lei pentru a se retrage din dosarul privind falimentul unei societăți comerciale reprezentată de acesta sau pentru a avea o atitudine favorabilă intereselor sale.
Oferta s-a materializat la data de 19.12.2013, când învinuitul Potîrcă Constantin Ninel, i-a remis lichidatorului judiciar suma de 5.000 lei, în scopurile sus-arătate, promițând totodată că în luna următoare îi va remite și restul de 15.000 lei.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Gorj, la data de 13.01.2014.
Precizăm că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce reprezintă finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitorului la instanță spre judecată, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.