26 mai 2014

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

         Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Jiu au dispus, la data de 24.05.2014, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații B.D.E. și T.I.G. pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de viol.

Din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că, în data de 22.05.2014, în jurul orelor 02:00, pe fondul consumului de alcool, cei doi inculpați au pătruns într-un imobil, unde persoana vătămată G.M. locuia cu chirie, și, prin exercitarea de acte de violență și prin constrângere, au întreținut relații sexuale cu aceasta.

Potrivit raportului de constatare medico-legală, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, care pot data din 22.05.2014, necesitând pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Procurorii au înaintat instanței de judecată un referat cu propunere de arestare preventivă a inculpaților, aflați în stare de reținere.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Tg.-Jiu, prin încheierea pronunțată la data de 24.05.2014, a admis propunerea magistraților procurori și a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaților pe o perioadă de 30 zile.

În cauză, cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii judiciare.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.