27.01.2014
COMUNICAT DE PRESĂ
La 24.01.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vînju Mare a fost sesizată de către Poliția Vînju Mare despre faptul că, în noaptea de 23/24.01.2014, numitul C. S. A., în vârstă de 21 ani, a întreținut, prin constrângere fizică și profitând de imposibilitatea de a se apăra, raport sexual cu partea vătămată S. N., în vârstă de 60 ani.
Din cercetări a rezultat că, în noaptea de 23/24.01.2014, C.S.A. a mers la locuința părții vătămate despre care cunoștea că locuiește singură și că se află imobilizată la pat. Prin constrângere fizică și profitând de imposibilitatea de a se apăra, a întreținut cu aceasta raport sexual. La plecare, a sustras un telefon mobil și suma de 5 lei.
Cauza a fost înregistrată la unitatea noastră de parchet urmând a se efectua cercetări sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 197 alin.1, art. 208-209 lit.d,g,i Cod Penal față de C.S.A.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Vînju Mare a dispus, prin rezolutia din 24.01.2014, începerea urmăririi penale.
La 25.01.2014, s-a dispus punerea în mișcare a actiunii penale prin ordonanta parchetului și s-a solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului.
Prin încheierea din 25.01.2014, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 29 zile a inculpatului.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.