COMUNICAT DE PRESĂ
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reținerea preventivă, pentru 24 de ore, începând cu data de 09.06.2015, orele 3,30, a suspectului Purcaru Ion din comuna Țânțăreni, județul Gorj, cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 199 alin.1 Cod penal raportat la art. 188 alin.1 din Codul penal.
Din cercetările efectuate în cauză până în prezent a rezultat că în seara zilei de 8 iunie 2015, în jurul orelor 18,30, în curtea locuinței sale din comuna Țânțăreni, județul Gorj, suspectul Purcaru Ion, pe fondul consumului excesiv de alcool a aplicat fiului său o lovitură cu un cuțit în zona inimii, producându-i o plagă înjunghiată de 4 cm precordială. Victima a fost transportată la Spitalul Filiași, unde a decedat.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei, aflarea adevărului și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârșirea infracțiunii, urmând ca în cauză să fie dispuse toate măsurile necesare, conform legii.
Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, aceste acțiuni ale procurorului nefiind însă în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în cauză.