29.10.2015

 C O M U N I C A T

 

Biroul de informare  și relații publice  din cadrul  Parchetului de  pe lângă Tribunalul Mehedinți, aduce la cunoștință următoarele :

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți efectuează  cercetări față de reprezentanții  a 46 societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de evaziune fiscală și spălare de bani,  existând suspiciunea că  în perioada 2008 – 2014, au  dispus înregistrarea în contabilitatea societăților  a unor facturi fiscale fictive în valoare de peste 15 milioane de euro,  prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 6 milioane euro.

În cursul zilei  de astăzi 29.10.2015, în baza unor autorizații emise de către instanță,  sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, ofițeri și lucrători  din cadrul  I.P.J. Mehedinți – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, efectuează 52 de percheziții  în locații situate pe raza municipiului București și în județele Mehedinți, Timiș, Arad, Alba, Ilfov,  Dîmbovița, Dolj, Caraș-Severin, Gorj, Olt, Hunedoara și Sălaj, urmând a fi puse în aplicare 46 de mandate de aducere.

În cauză, procurorii  beneficiază de  suportul tehnic și  informativ al  Serviciului Român de Informații.

Pe măsura derulării cercetărilor,  vom informa opinia publică.