09.01.2018

C O M U N I C A T

                                                         

          Compartimentul de informații și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

           În seara zilei  08.01.2018 procurori ai secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnați să instrumenteze cauze având ca obiect infracțiuni de violență, au dispus reținerea, pentru o durată de 24 ore, începând cu ora 19:00, față de o persoană de sex bărbătesc în vârstă de 31 de ani, din com. Fărcașele, jud. Olt, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tentativă de  omor, prev. de art.32 alin. 1 C.p. 188 alin. 1 și 2 C.p.

          În fapt, s-a reținut că în noaptea de 07/08.01.2018, pe fondul consumului excesiv de alcool și al unor discuții contradictorii, suspectul M.I. a aplicat un număr de 3 lovituri cu un cuțit, tip briceag victimei H.N., în zona abdominală și a antebrațului stâng, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, cu mențiunea că plaga de la nivelul antebrațului stâng este considerată leziune de apărare.

          În cursul zilei de astăzi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor solicita judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt, arestarea preventivă a inculpaților, pentru o durată de 30 de zile.

          Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiului prezumției de nevinovăție.