25.07.2018

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reținerea preventivă, pentru 24 de ore, a unui număr de patru persoane, suspecte de săvârșirea unor infracțiuni, după cum urmează:

-         o persoană suspectă, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată și fals intelectual în formă continuată,  prevăzute de art. 367 alin. 1 Cod penal,  art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal  și art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, reținută pe o durată de 24 ore, începând de la data de 24.07.2018, orele 18.30, până la data de  25.07.2018, 18.30, inclusiv;

-         o persoană suspectă, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și  luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 367 alin. 1 Cod penal șart. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, reținută pe o durată de 24 ore, începând de la data de 24.07.2018, ora 18.30, până la data de  25.07.2018, ora 18.30, inclusiv.

-         o persoană suspectă, cercetată  pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de  mită în formă continuată și fals intelectual în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal  și art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal,  totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, reținută pe o durată de 24 ore, începând de la data de 24.07.2018, ora 19.30, până la data de  25.07.2018, ora 19.30, inclusiv;

-         o persoană suspectă, cercetată  pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzute de art. 291 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, reținută pe o durată de 24 ore, începând de la data de 24.07.2018, ora 19.30, până la data de  25.07.2018, ora 19.30, inclusiv.

Trei dintre persoanele reținute în calitate de suspecți în cauză sunt funcționari în cadrul Registrului Auto Român, Reprezentanța Gorj, iar faptele pentru care aceștia sunt cercetați sunt în legătură cu primirea unor sume de bani pentru omologarea în vederea înmatriculării a mai multor autoturisme, în condiții nelegale.

Cea de a patra persoană reținută în cauză este suspectă cu privire la faptul că  în perioada aprilie –iulie 2018 a pretins și primit de la mai multe persoane diverse sume de bani , pretinzând că exercită influență asupra funcționarilor publici angajați ai RAR Gorj, pentru a-i determina să-și încalce atribuțiile de serviciu și a omologa autoturisme în condiții nelegale.

Ancheta continuă, fiind condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Serviciului Județean Anticorupție Gorj și Direcției de Operațiuni Speciale, pentru stabilirea adevărului și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârșirea de infracțiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun.

  Facem însă în continuare precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, dar aceste acțiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în cauză.