01.03.2019

C O M U N I C A T

 

Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, întrunită la data de 21 februarie 2019, a hotărât achiesarea la punctele de vedere exprimate de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția pentru procurori a C.S.M., D.N.A și D.I.I.C.O.T. și, totodată, să împuternicească aceste instituții să întreprindă toate demersurile legale necesare pentru apărarea independenței sistemului judiciar.

La data de 28.02.2019, colectivul de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a hotărât adoptarea următoarelor forme de protest:

- purtarea, până la remedierea situației, a unor banderole albe, în semn de protest față de modul în care Guvernul României, în calitate de legiuitor delegat, a înțeles să modifice legile justiției;

- reducerea în perioada 01 - 08 martie 2019, a programului de audiențe la o oră pe zi, în intervalul orar 10.00 -11.00, cu informarea corespunzătoare a publicului cu privire la mijloacele alternative prin care pot formula plângeri, cereri sau memorii.

De asemenea, s-a decis să se delimiteze de pozițiile publice adoptate de Asociația Magistraților din România (AMR) și Asociația Procurorilor din România (APR), întrucât acestea nu reprezintă opiniile procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.