03.09.2019

 

C O M U N I C A T

 

                                                       

Compartimentul de informații și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 02.09.2019, procurori ai secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnați să instrumenteze cauze având ca obiect infracțiuni de corupție, au luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpata B.A.L., din mun. Slatina, jud. Olt, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev.de art.290 alin.1 C.p., rap.la art.6 din Legea 78/2000.

Pe timpul executării măsurii preventive, inculpatei i-au fost impuse mai multe obligații printre care și acelea de a nu comunica cu martorii din respectiva cauză și, respectiv, de a nu depăși raza teritorială a României, decât cu încuviințarea organelor judiciare, pe rolul cărora se află cauza.

Din probele administrate până în prezent rezultă existența unei activități infracționale care se circumscrie tipicității elementelor constitutive ale infracțiunii de „dare de mită”, fapte prev. și ped. de art.290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000, constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt al SC BEST SALE SRL, la data de 11.10.2017, i-a remis numitei  C.E. - consilier superior la A.J.F.P. Olt- Inspecția Fiscală și care era desemnată să desfășoare procedura de inspecție fiscală la sediul SC BEST SALE SRL Slatina,  suma de 5.000 de lei, banii fiind puși într-un plic, în geanta personală a funcționarei,  încât aceasta să nu ia în calcul și să nu verifice toată evidența contabilă a societății și pe cale de consecință să  stabilească  obligații fiscale, mult diminuate, în sarcina respectivei societăți, conform indicațiilor stabilite de către   inculpată.

Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiului prezumției de nevinovăție.