05.08.2019

 

                                                COMUNICAT

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți aduce la cunoștință :

 Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au dispus, la data de 4 august 2019, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Mihuț Marian Dumitru pentru infracțiunea de „omor”, prev de art. 188 alin.1 C.p..

          Punerea în mișcare a acțiunii penale a fost adusă la cunoștința inculpatului.

           În fapt, procurorii au reținut  că în seara  de  03.08.2019, în jurul orei 22,00,  în locuința lor din orașul Strehaia, numitul Mihuț Marian Dumitru a avut o altercație verbală cu concubina sa Osiac Lăcrămioara Lidia, care a degenerat  într-un conflict  fizic, bărbatul lovind-o pe femeie cu pumnii în cap și peste față, după care a sărit cu picioarele pe victimă, producându-i leziuni extrem de grave, în urma cărora aceasta a decedat în scurt timp.

       Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

         Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.