06.10.2020

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

        Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

                Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reținerea preventivă, pentru 24 de ore, a unui număr de șapte persoane, suspecte de săvârșirea unor infracțiuni, după cum urmează:

-      Suspectul T.I., având calitatea de șef ocol silvic în cadrul unui ocol silvic din județul Gorj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale, săvârșite în lunile iunie și iulie 2020), fals intelectual în formă continuată, prevăzute de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, instigare la fals intelectual în formă continuată, instigarea la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 107 indice 1 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, complicitate la tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 48 Cod penal raportat la art. 107 alin.1 lit. d și alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008 și complicitate la furt de arbori, prevăzute de art. 109 alin.1 lit. d și alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008;

-      Suspectul L.T.N., având calitatea de inginer silvic în cadrul unui ocol silvic din județul Gorj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin.1 Cod penal (săvârșită în luna mai 2018), fals intelectual, prevăzute de art. 321 Cod penal, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, prevăzute de art. 107 indice 1 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, complicitate la tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 48 Cod penal raportat la art. 107 alin.1 lit. d și alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008 și complicitate la furt de arbori, prevăzute de art. 109 alin.1 lit. d și alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008;

-      Suspecții G.I.A. și B.R., având calitatea de șef district și respectiv inginer silvic, în cadrul unor ocoale silvice din județul Gorj, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată, prevăzute de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, prevăzute de art. 107 indice 1 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 269 alin.1 Cod penal;

-      Suspectul T.P., administrator de fapt al unei societăți comerciale cu profil exploatări forestiere, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 107 alin.1 lit. d și alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008 și instigare la furt de arbori, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 109 alin.1 lit. d și alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 107 indice 1 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal și instigare la fals intelectual, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 alin.1 Cod penal;

-      Suspectul V.D.V., pădurar în cadrul unui ocol silvic, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată, prevăzute de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, complicitate la tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 48 Cod penal raportat la art. 107 alin.1 lit. a și alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008, complicitate la furt de arbori, prevăzute de art. 109 alin.1 lit. a și alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008,

-      Suspectul T.D., pădurar de canton în cadrul unui ocol silvic, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 107 alin.1 lit. a și alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008, furt de arbori, prevăzute de art. 109 alin.1 lit. a și alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008, folosirea unor dispozitive false de marcare, prevăzute de art. 317 alin.2 Cod penal raportat la art. 107 indice 1 alin.2 din Legea nr. 46/2008 și folosirea funcției în scopul favorizării unor persoane, prevăzute de art. 301 alin.1 Cod penal.

Ancheta continuă, fiind condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție Gorj și Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, pentru stabilirea adevărului și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârșirea de infracțiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun.

În această cauză, care este una complexă, au fost efectuate de către organele de anchetă în perioada anterioară un număr de 22 de percheziții domiciliare.

Facem însă în continuare precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, dar aceste acțiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în cauză.