11.03.2020
C O M U N I C A T
Compartimentul de informații și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
În dimineața zilei de 11 martie, în intervalul orar 04:00 05:00, procurori ai secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnați să instrumenteze cauze având ca obiect infracțiuni de corupție, au dispus reținerea pe o durată de 24 de ore față de patru agenți de poliție din cadrul I.P.J. Olt Serviciul Poliției Rutieră, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.p. rap. la art. 6 și art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000.
Din actele de urmărire penală rezultă că există probe/indicii temeinice, care conduc la bănuiala rezonabilă că la data de 10.03.2020, în jurul orei 11:10, agenții de poliție din cadrul I.P.J. Olt - Serviciul Rutier, G.E.A., E.Ș.O., C.M. și P.M., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linie rutieră, cu autospeciala de poliție marca Dacia Logan având numărul de înregistrare B 74 PFL, pe DN 65, în zona Pădurea Saru, jud. Olt, au oprit în trafic un autoturism marca Opel, condus de către numitul S.M., care circula cu viteză peste limita legal admisă, pentru care se impunea sancționarea contravențională a conducătorului auto, însă agenții de poliție efectuând un act contrar acestor îndatoriri, au primit suma de 400 lei, pentru a nu mai fi întocmit proces-verbal de sancționare contravențională, ceea ce s-a și întâmplat, conducătorul auto nemafiind sancționat, pentru abaterea la regimul rutier.
Agenții de poliție G.E.A., E.Ș.O., C.M. și P.M, au fost surprinși în flagrant având asupra lor patru bancnote a câte 100 de lei fiecare, bani care corespund întocmai cu seriile a patru bancnote aflate în cuprinsul procesului verbal de notare a seriilor bancnotelor ce compun suma de 1.200 lei, întocmit cu ocazia efectuării procedurii flagrantului și care au fost puși la dispoziția investigatorilor sub acoperire autorizați în cauză.
De asemenea, în sarcina agentului de poliție E.Ș.O. s-a mai reținut că, la data de 26.11.2019, în jurul orei 16:15, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe linie rutieră, a primit suma de 300 lei de la numitul P.A., care a condus un autoturism pe DN 64, Drăgășani-Caracal, cu viteză peste limita legală, agentul de poliție întocmind un proces verbal în care a consemnat fapte mai puțin grave decât cele întâmplate în realitate, precum și alte aspecte faptice pe care nu le-a constatat și nici nu le-a verificat, pentru a nu-i fi suspendat conducătorului auto dreptul de a conduce pe drumurile publice.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul ofițerilor D.G.A. Serviciul Județean Anticorupție Olt, care de altfel, s-au și sesizat din oficiu cu privire la suspiciuni de corupție la adresa unor polițiști din cadrul I.P.J. Olt Serviciul Rutier, precum și de sprijin din partea Serviciului Operațiuni Structura Centrală a DGA.
Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiului prezumției de nevinovăție.