14.08.2020 

 

COMUNICAT

 

         

La data de 13.08.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin. 1și 5Cod penal.

Din conținutul actului de sesizare rezultă că, la data de 13.08.2020, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că angajați cu funcții de conducere din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Craiova nu au luat măsurile necesare impuse de către reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Dolj pentru respectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase începând cu luna iulie 2020 până în prezent, fapt ce a determinat înregistrarea mai multor cazuri confirmate cu virusul COVID 19, atât beneficiari, cât și angajați.

          În prezent, în cauză cercetările se desfășoară in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii sesizate.

          Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.