COMUNICAT
La data de 20.08.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, faptă prev. de art.297 Cod penal și zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin.2 Cod penal.
Din conținutul actului de sesizare rezultă că, la data de 18.08.2020, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada iunie 2020 până în prezent, funcționari publici din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Craiova, respectiv Spitalul Clinic Județean de Urgență nr.1 Craiova, unități spitalicești dotate cu aparate medicale tip P.C.R., folosite în detectarea virusului SARS COV 2, încadrați în funcția de șefi laboratoare, sub pretextul prelucrării unor teste din alte județe limitrofe, refuză să primească pentru testare toate probele recoltate de către D.S.P. Dolj în urma constatării unor cazuri de infectare cu virusul menționat, fapt ce are ca urmare întârzierea în luarea unor măsuri de prevenire sau combatere a infectărilor în locațiile identificate de organele de sănătate publică.
În realitate, funcționarii precizați procedează la efectuarea unor teste pentru persoane care nu sunt incluse în metodologia de testare a Institutului Național de Sănătate Publică , fiind folosite ulterior în vederea dovedirii îndeplinirii condițiilor de călătorie în străinătate.
În prezent, în cauză cercetările se desfășoară in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor sesizate.
Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.