19.06.2020 

COMUNICAT

 

          În aplicarea art. 91 alin. 1 din Decretul Președintelui României nr. 240 din 14.04.2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, care prevede că "instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii privați contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate și activitățile desfășurate la nivel național", Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova este abilitat să comunice următoarele:

La data de 19.06.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin. 1 Cod penal.

Din conținutul actului de sesizare rezultă că, la data de 10.06.2020, numitul Z.R., care se afla sub măsura izolării la domiciliu, a fost verificat de către organele de poliție, iar cu această ocazie nu a fost găsit la domiciliu.

          În prezent, în cauză cercetările se desfășoară in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii sesizate.

          Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.