23.03.2020
C O M U N I C A T
23 martie 2020
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova Biroul de Informare și Relații Publice, în aplicarea art. 54 alin. 1 din Decretul Președintelui României, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 Partea I, din 16.03.2020, potrivit căruia instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii privați contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate și activitățile desfășurate la nivel național, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost înregistrat la data de 23.03.2020 un dosar penal, având ca obiect infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 Cod penal și zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 Cod penal.
Cauza a fost preluată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași, în temeiul dispozițiilor art. 325 C.p.p., de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Astfel, la data de 19.03.2020, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj Serviciul de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la împrejurarea că, în perioada 15.03.2020-19.03.2020, funcționari publici cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Filișanilor și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin neluarea măsurilor legale privind prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase, având ca urmare răspândirea infecției Covid19 de către un pacient preluat de Secția Primiri Urgențe a Spitalului Filișanilor, diagnosticat ulterior cu această infecție.
Prin gestionarea în mod defectuos a situației create, un număr de 23 de cadre medicale ale unității spitalicești au fost izolate la domiciliu, iar Secția Primiri Urgențe a Spitalului Filișanilor a fost închisă.
Precizăm că, activitățile efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție.