30.07.2020 

COMUNICAT

 

 

La data de 30.07.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin. 1 Cod penal.

Din conținutul actului de sesizare rezultă că, la data de 27.07.2020, numita B.I., în timp ce se afla internată în cadrul Spitalului Filantropia Craiova, a fost testată pentru Covid-19, iar în data de 28.07.2020, ora 02:19, până la primirea rezultatului, a fost transferată la Spitalul de Neuropsihiatrie, unde a rămas internată până în ziua de 29.07.2020, când în jurul orei 19:20, a părăsit unitatea spitalicească fără acordul medicilor.

În cursul aceleiași zile, numita B.I. a fost depistată în zona Autogării Nord Craiova, de unde a fost preluată și transportată de un echipaj SAJ la Spitalul de Neuropsihiatrie Clinica Neurologie II, unde a rămas internată.

          În prezent, în cauză cercetările se desfășoară in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii sesizate.

          Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.