05.05.2021

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

         Prin rechizitoriul din data de 27.04.2021 Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, a inculpatei M.S.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, faptă prev. de art. 244 alin. 1 și alin. 2 Cod penal cu aplicarea  art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 256 indice 1 Cod penal (50 de acte materiale) și spălare de bani în formă continuată prev. de art. 49 alin. 1 lit. a, b și c  din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale din aprilie 2017, 02.10.2017 și 10.01.2018),  totul cu aplicarea art. 38 Cod penal.

Pentru a dispune astfel s-au reținut următoarele:

         Faptele inculpatei M.S.D., fostă T., care în perioada mai 2015 – septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste și pasiune dezvoltate de partea civilă, cetățeanul italian T.F.A., în vârstă de 71 de ani la debutul relației, pe baza unor promisiuni ferme și repetate de stabilire a unor relații permanente, specifice vieții de cuplu, de întemeiere a unei familii, naștere a unor copii și realizare a unor oportunități de afaceri, respectiv deschiderea unui salon de coafură mai întâi în Dubai și apoi în București România, în mod repetat,  prin comunicare nemijlocită și prin mesaje online în rețeaua whatsapp a indus în eroare partea civilă, deposedând-o de suma totală de 780.000 euro după cum urmează:  

 

1) În datele de 17.06.2015,  22/06/2015, 25/06/2015, 10/07/2015 și 19/08/2015, pe baza unor promisiuni de începere a unei vieți de familie împreună, inculpata M.S.D. a determinat partea civilă T.F.A. să-i transfere sumele de 3000 euro,  5000 euro, 15.000 euro,  9.700 euro și 3000 euro, precizând părții civile că sumele de bani sunt necesare pentru a renova o casă în comuna Budieni, jud. Gorj;

 

2) În datele de 25.08.2015, 27.08.2015 și 28.08.2015, pe fondul general al acțiunii de inducere în eroare a părții civile, aflându-se în România, inculpata M.S.D. fostă T. a trimis părții civile T.F.A. mai multe mesaje în rețeaua whatsapp prin care a precizat necorespunzător adevărului că tatăl său a fost operat, că urmează să fie din nou operat peste două luni, determinând partea civilă să trimită prin virament bancar suma de  760 euro;

           Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că numitul T.I., tatăl inculpatei M.S.D. în perioada 2015-2017 a fost internat  de patru ori la Spitalul Județean  de Urgență Tg-Jiu - Secția Ortopedie și Traumatologie cu diagnosticul ,,…”, însă având calitatea de asigurat al Casei de Asigurări de Sănătate.

          Aceste aspecte se coroborează și cu declarațiile suspectei T.C., mama inculpatei M.S.D., din care rezultă că operațiile și tratamentul numitului T.I. nu au necesitat cheltuieli din partea familiei.

 

         3)   În data de 08.10.2015, prin utilizarea unor promisiuni false dar ferme de începere a unei vieți  de familie împreună și a unui șantaj de natură sentimentală, prin prezentarea unor aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la natura relației pe care o avea cu fostul soț Ș.M., fost T., prezentându-l părții civile  ca fiind fratele său, câtă vreme avea cu acesta o relație specifică unui cuplu, precum și prin precizări legate de nevoia de stabilitate și control în cadrul relației de cuplu pe care o avea cu partea civilă,  inculpata M.S.D., a determinat partea civilă T.F.A.,  inclusiv prin mesaje în rețeaua whatsapp să semneze un act notarial de donație prin care a primit fără echivalent dreptul de uzufruct asupra unui imobil (apartament) situat în Milano, Via Leone Pancaldo … constituit din hol, 7 camere, bucătărie camera de oaspeți, duble servicii și 3 balcoane, pivniță, camera la mansardă, cu anexele aferente.

 

        4) În datele de 20.11.2015, 03.12.2015, 05.01.2016 și 13.01.2016, în baza unei rezoluții infracționale inițiale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., prin mimarea unor sentimente de dragoste și prin promisiuni cu privire la dezvoltarea unei relații de cuplu, aflându-se în România pentru a petrece sărbătorile, inculpata M.S.D. a transmis în rețeaua whatsapp mai multe mesaje către partea civilă prin care a determinat-o să transfere sumele de  7000, 900, 1000 , și respectiv 5.000 de euro;

 

        5) La datele de 06.02.2016, 08.03.2016, 09.03.2016, 21.03.2016, 25.03.2016, 16.04.2016, 20.04.2016 și 26.04.2016, la solicitările repetate ale inculpatei M.S.D., care se afla în excursie în Dubai, având o relație amoroasă cu numitul D.C., cetățean roman ce locuia în țara respectivă, partea civilă a virat într-un cont aparținând numitului D.C. sumele de 2000 de euro, 16.000 de euro, 5000 de euro, 7000 de euro, 3000 de euro, 4000 de euro, 2000 de euro, 20.000 de euro și 11.500 de euro, în total 66.500 de euro, afirmând necorespunzător adevărului că sumele respective reprezintă o parte din prețul chiriei pe un an al unui imobil de lux din Dubai unde urma ca cei doi să înceapă o viață împreună, să locuiască o jumătate de an la Milano și o jumătate la Dubai, iar inculpata să deschidă un salon de coafură în incinta imobilului din Dubai, ulterior, inculpata precizându-i părții civile că a pierdut sumele  de bani întrucât nu a reușit să remită proprietarului imobilului întreaga sumă de bani respectiv 120.000 de euro reprezentând chiria pe un an și că era amenințată cu închisoarea în Dubai. În același timp, inculpata a precizat în mod repetat și necorespunzător adevărului părții civile că numitul D.C.  ar fi fost arestat preventiv de către autoritățile judiciare din Dubai, deoarece ar fi  luat asupra sa presupusa vină de a nu plăti anticipat și integral prețul chiriei pe un an pentru respectivul imobil .

        

      6) În lunile martie – mai 2016, în timp ce se afla în Emiratele Arabe Unite,  Dubai, inculpata a trimis părții civile T.F.A. mai multe mesaje pe whatsapp în care a susținut că ar amanetat ceasul și bijuteriile primite de la partea civilă, primind în schimb suma de 8000 de euro, precizându-i acesteia că ar fi procedat în acel mod pentru a obține banii necesari închirierii imobilului în care urmau să locuiască împreună determinând partea civilă să amaneteze argintăria din apartamentul său și să-i trimită inculpatei prin virament bancar, la data de  14.04.2016 suma de 5000 de euro pentru a recupera bunurile susmenționate de la casa de amanet;

        În acest sens concludente sunt și discuțiile purtate pe whatsapp în luna mai a aceluiași an în care inculpata a reiterat părții civile aceleași susțineri, că ar fi avut nevoie de bani pentru a scoate de la amanet bijuteriile susmenționate.

 

      7) În datele de 24.05.2016 și  25.05.2016, pe fondul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., constând în prezentarea unor proiecte fictive de viață în comun și întemeierea unei familii, susținând că se află în Dubai, inculpata M.S.D. a solicitat părții civile susmenționate, prin mesaje în format electronic pe rețeaua whatsapp, să-i vireze în cont suma de 3400 de euro susținând că este necesară pentru plata onorariului unui avocat care ar fi reprezentat-o într-un litigiu civil, îndemnând partea civilă să vândă un lingou de aur, aceasta din urmă virând la data de  25.05.2016 suma de  1.300 euro, vânzând a doua zi și o consolă din casă unei persoane particulare pentru a satisface solicitările financiare ale inculpatei;

 

      8) În datele de 20.07.2016 și 21.07.2016 aflându-se în România,  în contextul unor discuții cu partea civilă prin mesaje tip SMS pe rețeaua whatsapp, inculpata M.S.D. a arătat că nu mai are bani nici pentru a mânca și ,,aceia îmi taie și curentul” „nu mai știu ce să fac”, afirmând că ar face duș la o prietenă, solicitând părții civile să-i trimită colierul cu rubine aparținând fostei soții pentru a-l amaneta, determinând partea civilă ca la data de 22.07.2016 să trimită într-o geantă  expediată  la adresa apartamentului din județul Ilfov România, suma de 700 euro și un colier cu rubine ce aparținuse soției sale, virând la aceeași data și suma de 1000 de euro prin transfer bancar, în total 1700 de euro.

 

      9) În data de 25.07.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., aflându-se în România, inculpata M.S.D. a trimis părții civile mai multe mesaje pe rețeaua whatsapp, prin care a arătat în mod necorespunzător adevărului că se află într-o situație limită, că va fi nevoită să vândă la un preț modic colierul cu rubine aparținând  părții civile, arătând că nu a dorit nimeni să-l amaneteze ci doar să-l cumpere, că trebuie să plătească o factură în cuantum de 1500 de euro, pentru a fi reconectată la rețeaua de aprovizionare cu gaze, precizându-i de două ori că nu mai suportă să se spele cu apă rece și că, dacă nu va plăti factura în cursul acelei zile o să fie data în judecată pentru o sumă mult mai mare, iar față de opoziția părții civile care a arătat că nu are posibilități financiare a precizat că va vinde o parte din aurul mamei sale, suspecta T.C. și va obține suma de 500  de euro, partea civilă împrumutându-se de la 3 clienți, trimițând prin virament suma de 920 euro;

 

      10) În data de 29.07.2016 aflându-se în România, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unui viitor comun și întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a trimis părții civile mai multe mesaje în  rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevăruluiar avea probleme cu un litigiu civil cu fostul soț și că, potrivit documentelor legale acesta din urmă ar avea dreptul la o cotă parte de jumătate din valoarea totală a imobilelor dobândite în comun, câtă vreme, la data respectivă exista o convenție de partaj voluntar prin care toate imobilele trecuseră în proprietatea inculpatei, determinând astfel partea civilă ca, pe fondul sentimentelor de dragoste, și a expunerii anterioare a  pretinsei situații dificile din punct de vedere material prin care trecea, să se ofere să-i trimită, la data de 30.07.2016 suma de 500 de euro, arătând în mesajul trimis inculpatei că acesta a fost „maximul pe care l-a reușit”.

 

      11) În datele de 03.08.2016, 05.08.2016, 06.08.2016 09.08.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unui viitor comun și întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a trimis părții civile mai multe mesaje în  rețeaua whatsapp, în care a arătat că ,, nu știe cum să facă pentru botezul fratelui ei,, care ar necesita suma de 1000 de euro  și că ,, în plus trebuie să plătească rata apartamentului din București,, respectiv 1300 de euro, partea civilă răspunzând că ,,nu mai are nimic,, și că ,,de trei zile mănâncă orez fiert cu ulei,,  că a găsit de lucru și pentru luna august, sugerând inculpatei să încerce să găsească măcar o parte dintr-o altă sursă,  trimițând în final la data de 06.08.2016 prin două viramente sumele de  800 de euro și 500 euro, iar la data de 10.08.2016 suma de  300 de euro în total 1600 de euro.

 

      12) În datele de 12.08.2016 și 16.08.2016 și 17.08 2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii,  aflându-se în România,  inculpata M.S.D. a trimis părții civile mai multe mesaje prin rețeaua whatsapp, arătând că trebuie să facă rost de suma de 500 de euro pentru botezul unui copil al fratelui său, pentru a avea în total 1000 de euro, spunând că ,,nu știe ce să facă,, și că ,,îi este rușine să meargă fără bani acasă,, determinând partea civilă să vireze la data de  12.08.2016 suma de 500 de euro iar la data de 16.08.2016 suma de 500 de euro, după care a precizat părții civile că de fapt ar mai fi nevoie de suma de 200 de euro deoarece cheltuise deja o parte din bani în alte scopuri, partea civilă  trimițând la data de 17.08.2018 suma de  200 de euro, în total 1200 de euro.

 

       13) În datele de 01.09.2016, 02.09.2016, 03.09.2016, 05.09.2016 și 06.09.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a trimis părții civile mai multe mesaje în  rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că până săptămâna viitoare trebuie să plătească rata  apartamentului din București în care urma să locuiască împreună c㠄este disperat㔠că ar fi încercat să vândă un teren dar nu a reușit, că ar fi ,, intrat deja în computer cu rate neplătite” c㠄s-a săturat de viața aceasta” „să sperăm că se termin㔠respingând  toate sugestiile părții civile de a vinde o haină de blană sau un alt bun, de a încerca să împrumute la alte persoane, rămânând indiferentă la lamentările părții civile care îi expune gravele lipsuri materiale pe care a ajuns să le îndure pentru a satisface solicitările inculpatei precum și la faptul că partea civilă își vinde mobila din casă unei firme de licitații, refuzând să discute la telefon cu partea civilă, determinând-o să-i vireze în cont la data de 06.09.2016 suma de  1.300 euro;

 

     14) În perioada 14-24.09.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale ,în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a trimis părții civile mai multe mesaje în  rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că suferă de mai multe afecțiuni fizice, că s-a dus la mai multe consultații medicale, urmează tratamente și face fizioterapie, precizând că ar avea probleme cu ,,spatele,, și ,,coloana” că ,,trebuie să facă injecții și fizioterapie și să ia pastile” că ,,nu mai reușește să pună jos piciorul” că ,,o doare de pe coloană în jos piciorul,, că ar avea ,, sciatica,, că ,, nu are un euro în buzunar și i se pare că este ultima handicapată,, că ,,vine și rata împrumutului,, că ,,de multe ori îmi vine să lucrez,, făcând aluzie la meseria sa de dansatoare de strip-tease, suscitând și manipulând sentimentele de afecțiune și gelozie ale părții civile, aceasta trimițând la data de 24.09.2016, prin virament suma de 300 de euro, arătând în mesajul trimis inculpatei ,,dacă vrei îți trimit tot ce am în casă  adică 300 euro”.

 

      15) În datele de 26.09.2016 și 27.09.2016 în baza aceleiași rezoluții infracționale, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, pe baza solicitărilor anterioare de trimitere a unei sume de bani petru plata ratei lunare pentru apartamentul din București, unde urma să locuiască împreună, inculpata M.S.D. a trimis părții civile mai multe mesaje în  rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că ,,o doare foarte rău rinichiul” , confirmând temerea părții civile că durerea ar fi cauzată de  ,,injecțiile pe care le-a făcut” că ,,se află la doctor” „ar avea o durere de dinți” determinând  partea civilă să se împrumute la martorul Polegato, administratorul societății comerciale la care lucrează și să trimită prin virament inculpatei, la data de 27.09.2016 suma de   1.500 euro;

 

      16) În perioada 30.09.2016 - 05.10.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat necorespunzător adevărului că are sentimente de iubire față de partea civilă, că suferă de grave lipsuri materiale, că locuiește cu mama sa în comuna Budieni, neputând să locuiască în vila din Scoarța neavând bani pentru a-și procura lemne și a se încălzi, că nu are bani nici pentru a cumpăra creme, determinând partea civilă să-i vireze la data de data de  05.10.2016 suma de 200 euro, partea civilă arătând că se rușinează că nu poate să trimită mai mult și că se simte îngrozitor că nu poate face mai mult;

 

      17) În perioada 06-08.10.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat necorespunzător adevărului că se află în pericol de a pierde procesul cu fostul soț, martorul Ș.M., care ar fi încercat ,,să blocheze apartamentul din București” că se gândește ,,să-l pună pe numele mamei sale” că ,,nu mai știe ce trebuie să fac㔠că ,,nu mai rezist㔠că ,,are nevoie de bani pentru a cumpăra lemne de foc pentru încălzire, că ,,îi mai trebuie 350 de euro în plus față de cei 200 pe care partea civilă îi trimisese” că  ,,are două procese și nu mai rezistă”, ,,nu are bani pentru a pune un avocat,, că nu mai știe unde să caute bani , că ,,avocatului său nu i-a dat nimic și acela îi cere bani că, ,,Îmi trebuie obligatoriu avocat și eu nu am bani să-l plătesc” că ,,o doare îngrozitor un dinte” , că fostul soț ,,ar avea 3 avocați,, că potrivit legislației civile din România , dacă un cetățean are probleme penale poate să treacă bunurile pe numele soțului, că ,,părinții săi sunt distruși” că se simte ,,femeia cea mai nenorocită din lume,, determinând partea civilă să-i vireze în cont, în data de  07.10.2016 suma de 350 euro;

 

    18) În datele de 08.10.2016, 09.10.2016 și 10.10.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, aflându-se în România,  în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că ar avea probleme cu un litigiu civil în care parte ar fi fostul soț, care ,, ar fi pus 3 avocați și unul a fost judecător,, că avocatul său i-ar fi spus că ,,nu este simplu,, ,, că este vorba de probleme serioase,, și i-ar fi cerut în total un onorariu de 5000 de euro , jumătate ca avans și jumătate după terminarea procesului, că în România ,,dacă tu nu te aperi cu un avocat judecătorul îi dă lui dreptate,, că ar exista o posibilitate de înțelegere cu fostul soț dar ,, dacă stau cu el,, că în România  ,, legile sunt scârboase pentru soție, nu ca în Italia ,, aici și dacă te bate nu contează,, , că fostul soț  ,,vrea să locuiască în casă cu mine,, că ,,nu știe ce să facă acum cu banii,, ,, mai bine moare decât să renunțe la proces,, , ,,nu mai rezistă,, că ,,este deja distrusă,  că, ,,eu nu știu ce să fac acum cu banii,,  ,, nu pot aștepta mereu de la tine… nu sunt așa,, , ,, ar trebui eu să te ajut,,,,mi-e rușine să cer mereu de la tine, determinând partea civilă ca la data de 11.10.2016 , să transfere suma de 2.500 euro , aceasta ieșind noaptea și mergând prin localuri pentru a face rost de bani.

 

      19) În perioada 16 - 28.10.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că părinții săi s-ar fi certat iar tatăl ei, numitul T.I.,, ar fi plecat la el acasă,, că  ar avea probleme cu litigiul civil în care este implicată  în sensul că instanța ar fi dispus indisponibilizarea unor bunuri imobile care ar fi făcut obiectul litigiului, că ar fi încercat să vândă alte imobile dar nu  ar fi găsit cumpărători, că ,, peste puțin trebuie să plătească și la apartament și nu se vinde terenul acela,, , că ,,nu știe ce să facă .. sunt fără un euro în buzunar nici măcar pentru o cafea cum aș  putea să fiu pozitivă ,, că o doare capul și ia o pastilă pentru durerea de cap , că ,, a venit și curentul de plătit de la  București  și aici plus internetul,, că ar fi întârziat de 3 ori la plata ratei apartamentului și a fost avertizată că dacă nu va plăti va pierde apartamentul  și va primi doar 40% din ceea ce a plătit până în acel moment, că arde de nerăbdare să se termine totul că, trebuie să plătească până la sfârșitul lunii și că în luna anterioară ar fi plătit cu întârziere dar s-ar fi înțeles cu reprezentanții instituției de credit să figureze cu ratele la zi, că este ziua sa ,,Sfânta Daniela” și va fi ziua cea mai urâtă din viața sa, partea civilă relatându-i că nu mai are nimic de vânzare,  că pentru a economisi ține caloriferele închise, nu aprinde lumina, se spală cu apă rece și lucrează 12 ore pe zi precizând că face aceste lucruri pentru că știe că în curând se va schimba totul, altfel s-ar împușca, întrebând-o pe inculpată dacă nu are altceva de vândut , încercând s-o consoleze, spunându-i că arde de nerăbdare ca inculpata să aibă două fetițe potrivit promisiunilor expuse de inculpată și că va încerca să se împrumute la administratorul societății comerciale la care lucra, martorul Polegatto, promițându-i acestuia o sporire a volumului de lucru, trimițând prin virament la data de 27.10.2016 suma de 1350 de euro, stabilindu-se însă faptul că inculpata s-a căsătorit cu suspectul M.I. la data de 28.10.2016 .

 

     20) În perioada 31.10.2016-01.11.206, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că în data de 30.10.2016, fostul soț Ș.M. fost T… ar fi venit la suspecta T.C., mama sa și ar fi amenințat-o cu un cuțit dorind să primească tot ceea ce a dobândit în comun cu inculpata în timpul căsniciei sau ca aceasta din urmă să reînceapă conviețuirea cu acesta, că fostul soț ar fi formulat ,, un denunț,, împotriva inculpatei și a mamei sale, acuzându-le că acestea l-ar fi atacat cu un cuțit, motiv pentru care ar avea nevoie de un avocat, însă avocatul i-ar fi solicitat suma de 2300 de euro, 1300 săptămâna aceea și 1000 ulterior, că nu mai știe ce să facă și că s-a săturat să trăiască, provocând o temere părții civile care se angajează să obțină suma de bani, trimițând prin virament în data de 03.11.2016 suma de  1300 euro.

 

      21) În perioada 19-28.11.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că, ar fi încercat fără succes să vândă niște imobile și se află într-o situație economică foarte gravă, neavând nimic de vânzare, că părinții săi ar fi divorțat și că mama acesteia, suspecta T.C. ar fi somat-o să-și schimbe numele și să nu mai discute cu tatăl său numitul T.I. (pentru a putea motiva către partea civilă schimbarea numelui de familie din T. în M.  și a ascunde în felul acesta față de partea civilă faptul că s-a căsătorit cu suspectul M.I., așa cum s-a arătat anterior), aducând aminte părții civile că peste puțin timp trebuie să plătească rata la apartamentul din București unde urma să locuiască împreună și în plus trebuie să plătească la primărie și  impozitul  pe un  imobil, că numai rezistă, că a visat că ea și partea civilă erau o foarte frumoasă familie, că arde de nerăbdare să stea liniștită cu partea civilă, să aibă o viață liniștită cu aceasta ,,amândoi,, să o ia pe mama ei și pe cele două fetițe pe care urma să le nască și să stea liniștiți cu partea civilă, că dacă nu va plăti rata se declanșează imediat ceea ce i-a spus anterior , respectiv pierderea imobilului, că îi este rușine de partea civilă, că ,,ar trebui să-ți dau eu nu tu,, că știe că dacă dorește bani  trebuie să fac lucruri pe care nu dorește să le facă făcând referire la meseria sa de dansatoare erotică, suscitând și manipulând sentimentele de afecțiune și gelozie ale părții civile,  îndrumând-o pe aceasta să vireze în data de 28.11.2016 suma de  1.300 euro  către SC OPUS LAND DEVELOPMENT, societatea de la care inculpata a achiziționat apartamentul, partea civilă arătându-se nerăbdătoare să poată face în sfârșit ,,lucruri frumoase,, împreună cu inculpata, arătându-se dezorientat cu privire la situația expusă de inculpată cu referire la divorțul părinților și necesitatea ca inculpata să-și schimbe numele de familie, arătând că ,,va trebui să găsească un miracol,, pentru a face rost de bani, îndemnând-o pe inculpată să găsească altă sursă de finanțare, trimițând în final suma de bani solicitată așa cum s-a arătat anterior.

      

      22) În perioada 29.11-15.12.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale,   în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că, s-a simțit foarte rău și a luat 7 pastile în noaptea de 2/3.12.2016, că în data de 06.12.2016 ar fi avut o durere de burtă și ar fi ajuns la spital, că nu mai suportă situația deoarece ,,nu se vinde porcăria de teren,, că părinții săi s-ar fi despărțit cu adevărat, față de lamentările părții civile care fusese înștiințată de martorul Ș.M. cu privire la căsătoria inculpatei, aceasta din urmă precizează în mod necorespunzător adevărului că este doar o căsătorie de formă, că numitul M.I. ar fi tatăl logodnicei fratelui său T.A., că nu locuiește cu soțul său, că nu a fost la biserică pentru oficializarea căsătoriei ci doar la primărie, că a procedat la această căsătorie de formă pentru a scăpa de amenințările fostului soț, că și-ar fi procurat și un pistol pentru a se apăra, că s-ar afla în această situație din vina părții civile, pentru că a dorit o viață împreună cu partea civilă , că este doar prietenă cu M.I. și că o iubește pe partea civilă, că dorește în continuare să realizeze proiectul de viitor convenit, să deschidă un salon de coafură urmând a stabili împreună cu partea civilă locația salonului după obținerea de către partea civilă a semnăturii de vânzare a imobilului din Milano din partea numitei D.I., că trebuie să se gândească cum să plătească ,, lucrurile ei,, că ar avea 5 procese cu fostul soț care i-ar solicita printre altele  suma de 50.000 de euro, că nu va trăda încrederea părții civile, că se gândește să meargă și să lucreze la Florența ,,la local,, făcând referire la meseria sa de dansatoare erotică, suscitând și manipulând sentimentele de afecțiune și gelozie ale părții civile,  rămânând total indiferentă față de prezentarea de către partea civilă a condițiilor mizere de trai și de serviciu pe care este forțată să le suporte pentru a satisface solicitările financiare ale inculpatei, îndrumând-o pe aceasta, să-i vireze în cont, în data de 15.12.2016   suma de  3.000 euro;

 

       23) În perioada 16.12.2016 - 21.12.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale,   în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că,  ar avea în proprietate mai multe terenuri cu o suprafață totală de 121.000 de metri pătrați iar două dintre acestea ar fi situate pe un amplasament pe  care urmează să se construiască o autostradă, că, după finalizarea procesului cu fostul soț Ș.M. va fi despăgubită de Statul Român cu o sumă foarte mare pentru cele două terenuri, că o iubește pe partea civilă, că mama sa, suspecta T.C. ,,arde de nerăbdare să fie bunică,, că va discuta cu o doctoriță când va merge la București pentru a se interesa cum poate să rămână însărcinată,  că nu știe ce ar fi făcut dacă nu ar fi existat partea civilă, că avocatul său ar fi asigurat-o că va câștiga procesul, acesta având termen de judecată în câteva zile, numai că avocatul dorește să-și primească onorariul în cuantum de 4000 de euro înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești, respectiv        ,, până vineri  dimineața  ,,repetând că ,,nu știe ce să mai facă,,  ,,nu poate să doarmă noaptea, ,,stresul o ucide,, ,,are o durere de cap foarte puternică,,, că nu a reușit să vândă niciun teren, că știe că ,,partea civilă a făcut prea multe pentru ea,, iar la sugestiile părții civile de a încerca să caute un împrumut, inculpata face referire la soțul său M.I., pe care îl prezentase anterior ca fiind ,, doar un prieten,, suscitând sentimentele de gelozie și pasiune ale părții civile care acceptă să caute un nou împrumut, arătând că nici nu mai poate să iasă din casă ,,datorită multor persoane cărora le datorez bani,, partea civilă virând în datele de 20.12.2016 și  21.12.2016 sumele  2.100 euro și respectiv 1.900 euro ca urmare a inducerii în eroare că aceste sume ar fi necesare pentru plata unui onorariu de avocat și pentru cheltuieli de judecată într-un litigiu civil arătând în conținutul mesajelor printre altele că: ,,azi am cerșit de la 100 la 200 euro pe rând de la diferite persoane și am strâns 900 euro...  ,,Între seara aceasta și la noapte cu orice preț îți găsesc și restul de 1000 pe care ți-i voi trimite mâine,,

 

       24) În perioada 22.12.2016 - 28.12.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale,   în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că știe că va avea o viață fericită împreună cu partea civilă, că arde de nerăbdare să aibă o viață fericită, că are încredere în partea civilă ,, pentru că tu reușești mereu să faci totul,, că arde de nerăbdare să se facă totul așa cum dorește și partea civilă, că ,,ard de nerăbdare să fim liniștiți, că visul părții civile de a fi fericiți împreună în noua casă și ca inculpata să fie însărcinată este foarte frumos și speră să se întâmple totul, că nu se simte bine și ia pastilele, că se află la bunica ei și nu are semnal pentru a vorbi la telefon, că a mâncat carne de porc a vomitat și o doare ficatul, că o doare stomacul, că are o  durere de cap ,,de-i pleznește,, și care nu-i trece   ,, nici măcar cu pastile,, că o doare foarte rău spatele și îi face masaj mama sa, că  a primit un mesaj pe care l-a citit foarte târziu conform căruia trebuie să plătească rata apartamentului din București până în data de 29.12.2016, că nu a plătit rata la apartament pentru luna ianuarie, că are nevoie de 1300 de euro până în data de 30.12.2016, iar la sugestiile părții civile de a solicita ajutorul altor persoane a precizat că tatăl ei nu o poate ajuta că nu are nicio prietenă la care să ceară, că îi este teamă să ceară de la soțul său pe care l-a prezentat ca un simplu prieten deoarece ,, nu vrea să se mai apropie de nimeni,, pentru că ,,nu știe ce are lumea de gând,, rămânând indiferentă față de lamentările părții civile care i-a transmis că ,, Eu nu am bani nici măcar să-mi cumpăr de mâncare,, suscitând și manipulând sentimentele de gelozie și pasiune ale părții civile care, în final virează în contul inculpatei la  data de 28.12.2016  suma de 1.300 euro transmițând printre altele următorul mesaj :  ,,Nu mă întreba cum pentru că mă rușinez, dar chiar acum ți-am făcut viramentul cu multă iubire sinceră,,.

 

       25) În perioada 29.12.2016 - 21.01.2017, în baza aceleiași rezoluții infracționale,   în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului, aflându-se în România,  în contextul unor discuții cu partea civilă prin mesaje tip SMS pe rețeaua whatsapp, inculpata M.S.D. a arătat că o doare burta , că o doare gâtul și o ureche , că trebuie să stea în casă în ultima zi a anului situație care o scârbește ( deși la dosarul cauzei au fost depuse fotografii ce o înfățișează pe inculpată împreună cu soțul său M.I. sărbătorind revelionul la un restaurant), că nu mai suportă să stea în casă fără un euro în buzunar, că ,, nu mai funcționează bine internetul cu toată zăpada asta ,,(12.01.2017), că, încărcarea cu 20 de euro pe care o realizase partea civilă la data de 14.01.2017 s-ar fi efectuat pe un număr care s-ar afla ,, acasă,, spunând :  ,, dar nu am acest număr,, este acasă acel număr,, că postul telefonic folosit de inculpată nu poate fi încărcat din Italia ,,nu poți încărca din România și face reîncărcarea,, fiind astfel necesar ca partea civilă să-i vireze o sumă de bani în cont , urmând să realizeze inculpata reîncărcarea , că ,, este prea mult vânt și nu funcționează aproape nimic internet , (20.01.2017),, , ,,că nu funcționează această scârboșenie de internet,, că se gândește să se întoarcă la meseria sa de dansatoare erotică, suscitând și manipulând sentimentele de afecțiune și gelozie ale părții civile, determinând-o astfel să  vândă o statuie de bronz pentru a face rost de bani, virând la data de 23.01.2017 suma de  50 euro, (total 70 de euro) partea civilă trimițând următoarele mesaje: ,, îți voi trimite imediat banii pentru a-l reîncărca pentru că este indispensabil mai ales acum să putem vorbi,, , ,,este important ca din când în când să vorbim cu voce tare,, ( 14.01.2017) ,  ,, azi am vândut pentru 50 de euro statuia de bronz pe care o aveam în casă. Pot să ți-i trimit prin western așa faci reîncărcarea telefonului și în sfârșit pot să te sun dat fiind că am nevoie să-ți vorbesc,, (21.01.2017) , ,,pe moment îți jur nu am bani de mâncare,, 02.01.2017 ,, Ideea că tu te întorci să muncești mă distruge 02.01.2017,,

 

         26)   În perioada 09.01.-30.01.2017 în baza aceleiași rezoluții infracționale,   în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că se gândește să se stabilească în Miami Statele Unite ale Americii împreună cu partea civilă, pentru că acolo casele sunt ieftine costând doar 150.000 de euro iar cei cu copii primesc viza imediat, că arde de nerăbdare să aibă două fetițe minunate, că va fi primul lucru pe care îl va face după ce va vinde apartamentul împreună cu partea civilă, că  primul lucru pe care îl va face după vânzarea apartamentului din Milano va fi să-i cumpere părții civile un autoturism , trimițându-i și o fotografie în acest sens, că o doare un dinte a luat trei pastille și nu-i trece, că speră să se vândă repede apartamentul din Milano pentru că nu mai rezistă, că arde de nerăbdare să se termine totul,  că în data de 20.01.2017 trebuie să plătească rata la apartamentul din București ,,plus toate cheltuielile,,,,este un alt an și ei decid când  înainte era pe 5 apoi pe 25 acum pe 20 , că ar fi văzut mesajul e mail privind plata ratei în data de 15.01.2016 deși era trimis mai demult că o vă vorbească a doua zi ,,cu aceea care este acolo să nu pună întârzierea ,, și că o să-i spună respectivei funcționare că partea civilă  care ar fi plecată la muncă o să trimită sigur banii ,,am spus că ai plecat la muncă și întârzii câteva zile ... i-am spus că îi trimiți tu de la banca că așa mă crede ,, că respectiva funcționară i-ar fi transmis că nu va putea proceda în felul acesta mereu respectiv să treacă rata ca fiind plătită la data scadentă deși este plătită mai târziu, că o doare capul rău ,, de nervi,, că după ce se va vinde apartamentul din Milano trebuie să închirieze o cameră la un hotel unde va sta cu partea civilă și vor vedea împreună câți bani au de cheltuit pentru noul apartament ,, Când  se vinde vin și eu pentru că trebuie să găsim un apartament ..  pentru câteva zile dormim la hotel 19.01.17, 17:47:59: Simo 2: Așa vedem câți bani avem de cheltuit pentru apartament,, că o doare burta și dintele, că intră în depresie,  că nu funcționează aproape nimic internet, că a mers la medicul dentist dar era închis, apoi că nu a mai fost nevoie să meargă la medic, că ,,nu are chef  nici măcar să vorbească cu cineva ,, că este răcită, că are febră , că are o durere de cap ,, de-i pleznește,, trimițând părții civile fotografii cu diverse feluri de mâncare pentru a întreține iluzia că ar avea o relație de la distanță cu aceasta și că ar servi masa împreună, încercând și reușind să păstreze controlul total asupra victimei, interzicându-i părții civile să discute sub orice formă cu fostul său complice și soț Ș.D., fiind conștientă că acesta reprezintă principalul pericol pentru planurile sale de inducere în eroare a victimei, fiind sigurul în măsură să arate părții civile adevărul  cu privire la intențiile reale ale inculpatei, ramânând indiferentă față de lamentările părții civile și față de sugestiile acesteia de găsire a unei alte surse de finanțare, determinând-o să vireze în contul OPUS LAND DEVELOPMENT în data de 30.01.2017 suma de   1.800 euro trimițând printre altele următorul mesaj : ,,Cere-mi să merg pe apă și o voi face . Pentru tine pot să fac orice;

 

        27) În data de 01.02.2017 , în baza aceleiași rezoluții infracționale,   în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că nu mai are credit pentru a primi apeluri telefonice și că nu s-ar putea face reîncărcarea din străinătate determinând partea civilă T.F.A.,  să-i vireze în cont, pe numele său, la data susmenționată, suma de   100 euro;

 

       28) În perioada 03.02.2017-09.02.2017. în baza aceleiași rezoluții infracționale,   în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că o iubește pe partea civilă, că imediat ce va avea bani se va duce la un medic din București pentru a se interesa cum poate rămâne însărcinată și să aibă două fetițe gemene, că are o tuse care nu-i mai trece, că o doare stomacul, că după ce se va vinde apartamentul din Milano va cumpăra o casă împreună cu partea civilă și vor mai rămâne și bani, că nu mai rezistă, că nu se mai termină, că ,,nu-i ajung banii nici măcar pentru mâncare,, că ,,nu mai are nimic de mâncare prin casă ,, ,,depresia este aproape,, că speră să se termine totul o data pentru totdeauna, determinând partea civilă  să vireze în contul inculpatei, în data de 09.02.2017, suma de 500 de euro, partea civilă având reprezentarea faptului că ar fi salvat-o pe inculpată dintr-o situație limită.

 

          29) În perioada 12.02.2017 - 20.02.2017 în baza aceleiași rezoluții infracționale,   în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că nu va veni în Milano la partea civilă înainte de a se vinde apartamentul din Milano deoarece în Milano ar înnebuni fără bani și i-ar veni alte idei, respectiv să se întoarcă la meseria sa de dansatoare erotică suscitând și manipulând sentimentele de afecțiune și gelozie ale părții civile, că după ce vor avea bani va merge cu partea civilă într-un loc cu soare, că după ce se va vinde apartamentul din Milano vor găsi împreună o casă drăguță și apoi vor face apartamentul cum vor dori, că locuiește împreună cu mama sa (câtă vreme locuia împreună cu soțul său având o relație specifică unui cuplu căsătorit), că primul lucru pe care îl va face cu partea civilă va fi să cumpere ,,2 mașini ,,acceptă să poarte o discuție telefonică cu partea civilă după 7 luni de comunicare prin mesaje,  transmite părții civile inimioare atunci când aceasta îi comunică faptul că s-a interesat cu privire la achiziționarea unei case în Milano cu suma de 400.000 de euro, atunci când partea civilă îi transmite că arde de nerăbdare să stea cu ea și să se bucure împreună de viață, inculpata îi răspunde că știe acest aspect și că speră să se termine totul pentru că nu mai rezistă, aducând aminte părții civile cu privire la data scadentă a ratei pentru împrumutul imobiliar referitor la apartamentul din București, determinând astfel partea civilă să ia decizia de a lucra în plus  pentru un client al acesteia, de la care a împrumutat niște bani și să trimită prin virament pe numele inculpatei,  în data de 20.02.2017, suma de 1.630 euro, pentru a plăti rata și a merge la București și a se relaxa; 

 

        30)  În perioada 19.02.2017-03.03.2017, precum și anterior în data de 26.05.2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale,  în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile T.F.A., referitoare la construirea unei vieți împreună într-un apartament din București  și la întemeierea unei familii, aflându-se în România, inculpata M.S.D. a transmis părții civile susmenționate mai multe mesaje în rețeaua whatsapp, în care a arătat în mod necorespunzător adevărului că dacă partea civilă îi va achiziționa autoturismul marca Mercedes ale cărui fotografii i le-a trimis va fi cea mai fericită femeie din lume, că partea civilă va sta în spate cu fetițele (referire la cele două fetițe gemene despre care a spus că i le va naște) iar inculpata va conduce autoturismul, cu mențiunea că inculpata îi precizează în două împrejurări diferite aceste aspecte cu intenția de inducere în eroare,  că va face apartamentul cel nou foarte frumos (referire la inducerea în eroare referitoare la viața în comun în București România), că îi va cumpăra părții civile toate hainele noi,  că : ,, trebuie să mai rezistăm puțin dar apoi va fi foarte frumos !!!,, că ,,autoturismul prezentat este perfect ,, pentru noi și pentru fetițe,, că dacă ar fi avut bani ar fi cumpărat autoturismul în două secunde dar nu are bani nici măcar pentru benzină, că proprietarul autoturismului are nevoie de bani într-o săptămână, că ar fi vândut ceva dar nu are nimic de vânzare, că nu a reușit să vândă terenul (referire la inducerea în eroare privitoare la pretinsa încercare a inculpatei de a vinde un teren în vederea realizării proiectelor comune cu partea civilă, arătate anterior), că va fi femeia cea mai fericită din lume, că autoturismul are și televizor în spate pentru fetițe, că ,,ar însemna că ne iubește Dumnezeu dacă reușim,, că proprietarul autoturismului l-ar fi cumpărat cu suma de 90.000 de euro și dorește doar 20.000, prezentând situația ca pe un chilipir, că îi vine să fure pentru a face rost de bani invitând în glumă partea civilă să fure împreună cu ea, că ar fi visat-o pe soția părții civile care i-ar fi apărut fericită, râzând în vis împreună cu inculpata, manipulând fără scrupule sentimentele de dragoste ale părții civile , că și-ar vinde un rinichi pentru a cumpăra autoturismul respectiv, iar față de lamentările părții civile care îi spune că nu mai are nimic și plătește două împrumuturi, contractate anterior la bancă tocmai pentru a satisface solicitările inculpatei, inculpata îi comunică faptul că se roagă la Dumnezeu ca banca să acorde părții civile un nou împrumut ( al treilea), că dacă banca ar acorda părții civile un nou împrumut: ,,ar fi ceva dumnezeiesc ❤❤❤,, partea civilă reușind să obțină împrumutul,  efectuând la data de 24.02.2017,  la indicațiile inculpatei  un  virament de 20.000 euro, inculpata comunicându-i că  o adoră pe partea civilă T.F.A. și că ,,ard de nerăbdare să se termine totul ca să nu mai speli nici măcar o farfurie,,solicitând însă imediat părții civile să mai trimită suma e 1643 euro pentru a cumpăra o poliță de asigurare obligatorie necesară pentru cumpărarea autoturismului.

          Totodată, cu privire la același act material al infracțiunii de înșelăciune în formă continuată s-a mai reținut că, în data de 03.03.17, inculpata M.S.D. fostă T. și-a continuat acțiunea de inducere în eroare transmițând părții civile prin rețeaua whatsapp mesaje necorespunzătoare adevărului potrivit cărora ar fi luat din pensia mamei sale suspecta T.C. suma de 100 de euro pentru a plăti taxe referitoare la achiziția autoturismului susmenționat, că s-ar fi dus să verifice autoturismul înainte de achiziție și ar fi constatat că ar avea un defect la un motor iar remedierea defectului ar costa 6-7 mii de euro, determinând partea civilă s-o îndemne să nu mai cumpere respectivul autoturism și să păstreze banii pentru a cumpăra altul în viitor, constatându-se ulterior pe baza probatoriului administrat, că inculpata M.S.D. fostă T. a folosit suma de 20.000 de euro obținută de la partea civilă T.F.A. pentru a cumpăra prin intermediul soțului său M.I., pe numele cumnatului său M.E. și a disimula astfel  proveniența ilicită  a sursei de finanțare,  un autoturism marca Mercedes S 350 din 2010 cu nr. de înmatriculare HD…, autoturism ce a fost schimbat ulterior, după începerea in rem a urmăririi penale în prezenta cauză cu autoturismul marca Mercedes ML 250 cu nr. de înmatriculare HD… (culoare neagră), înmatriculat pe numele suspectului M.I., fost proprietar martorul A.C.,  autoturism asupra căruia a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului.

 

       31)  În perioada 04.03 -10.03.2017, aflându-se în România,  în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții pe rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viitor , de vânzarea apartamentului din Milano și cumpărarea unui alt apartament în România și viața împreună, precum și de  necesitatea ca inculpata să se deplaseze în Italia pentru a semna un act notarial de renunțare la dreptul de uzufruct asupra apartamentului din Milano, aceasta a învederat părții civile că ,,eu nu am bani pentru a merge la București și pentru bilete,,  referindu-se la biletele de avion, adăugând  ,, mersul la București costă mai mult de 150 plus avionul,,  , că cele  mai ieftine bilete de avion ar costa 220 de euro , iar față de protestele părții civile care se îndoiește de veridicitatea prețurilor indicate de inculpată, spunând : ,, dar să mergi la București costă așa de mult  150 de euro. Nu este tren ?,,  inculpata răspunde că transportul cu trenul ar fi utilizat de ,, toți nespălații,,  determinând partea civilă să vireze la  data de 10.03.2017  suma de 450 euro.

            Totodată, în perioada susmenționată, inculpata a reiterat și dezvoltat planurile fictive de viitor în comun, ,,Sau dacă nu schimbăm apartamentul la București  luăm o casă cu grădină și deschidem ceva  06.03.17..., 21:59:32,,

Acolo este foarte frumos dar trebuie să schimbăm și să luăm o casă cu piscină ...06.03.17, 22:02:02,, ,,Și cu banii deschidem ceva și ne rămân și bani 06.03.17,... 22:02:39,,  ,, Apartament plus 100 de mii luăm o vilă foarte frumoasă ….06.03.17, 22:03:06,,  ,, În Italia luăm o casă și gata și ne rămân bani de cheltuit și o mașină 06.03.17, 22:18:46...,, ,,  În România este diferit...06.03.17, 22:18:57,, ,, La București  unde este apartamentul este ca în paradis,,  ,,,Este foarte frumos 06.03.17, 22:20:15,, ,,Este ca un oraș nou 06.03.17, 22:20:28: Este sală este lac cu bărci 06.03.17, 22:20:45: Este totul 06.03.17, 22:20:50,, ,, Aici în orașul meu nu-mi place 06.03.17, 22:21:10 ( referire la Tg Jiu)  ,,Și în plus că putem merge iarna la căldură 06.03.17, 22:19:42, ,, Dacă luăm casa la Milano ... rămânem cu casa o mașină și un pic de bani  pentru a avea de cheltuit 06.03.17, 22:23:25,, adăugând și un proiect nou de achiziționare a unei case în Statele Unite ale Americii, mai precis în Miami, și nașterea unor copii, : ,, La Miami,, Mai bine De asta pentru că  la Milano trebuie să cheltuim mult pentru o casă de 100 m ,, ,,Și plus că la sfârșit când vor fi și cele 2 fetițe va fi casa mică ,, Dacă luăm o casă mare nu ne rămân bani,,continuând să afirme că ar avea probleme de sănătate, respectiv dureri de cap, precum și grave dificultăți financiare, refuzând să se întoarcă la Milano pentru a petrece timp alături de partea civilă, spunând că apartamentul din Milano i-ar purta ghinion

 

         32)   În datele de 10.03.2017  și 12.03.2017 aflându-se în România,  în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții pe rețeau whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a arătat că are mari probleme financiare care o împiedică se se coafeze și să-și facă unghiile și că ar avea nevoie de suma de 200 de euro, deși precizează că s-ar fi împrumutat cu suma de 1000 de euro de la fratele său, trimițând următoarele mesaje: ,, nu mai suport să nu am ceea ce vreau, mereu trebuie să aștept,, , când mă văd fără unghii făcute.. fără să mă vopsesc… și cu toate celelate  nu mai suport,, trebuie să văd  cum fac să mă vopsesc și să-mi fac unghiile pentru că  nu pot veni și să arăt așa,, (10.03.2017),  astăzi sunt un pic deprimată… mă văd urâtă,, nu m-am vopsit la păr… cremele nu le mai am… Îți închipui cum mă simt,, dacă aș avea 200 de euro mi-aș vopsi părul, mi-aș face unghiile și mi-aș cumpăra tratamentul pentru păr și șampon,,   ,,… și am împrumutat de la fratele meu 1000 dar îi dau când am,, (12.03.2017), determinând în felul acesta partea civilă să vireze la data de 14.03.2017  suma de 200 de euro.

 

         33) În perioada 15- 27.03.2017, aflându-se în România,  în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții pe rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  în apartamentul din București și de întemeiere a unei familii, inculpata M.S.D. a arătat că mama ei ar cunoaște că inculpata are o căsătorie de formă cu suspectul M.I., că nu ar accepta niciodată ca fiica ei să aibă o relație reală de natură amoroasă cu un bărbat care are copii -20.03.2017 (susținând că numitul M.I. ar avea copii), că  este răcită și are febră -19.03.2017, că răceala nu-i mai trece, că o arde foarte rău gâtul și o doare foarte mult-21.03.2017, confirmând planurile de viitor comun reiterate de partea civilă, precizând că o iubește foarte mult de partea civilă, că o doare stomacul foarte tare-28.03.2017, că o doare o mână, ,, dar nu știu cum așa..., mă dor oasele înăuntru, este și o mică umflătură,,  arătând că are nevoie de bani pentru a plăti, până la data de 25.03.2017 rata apartamentului din București,  trimițând următoarele mesaje: ,, nu știu de unde vom plăti rata apartamentului…,, pe 23 am procesul… pe 25 trebuie să plătesc rata.,, nu mai rezist… vreau să se termine tot,,  (15.03.2017), ,,nu-mi dau nici măcar o zi în plus sunt la limită,, , ,,îmi dau 40 la sută,, ( referindu-se la penalități de întârziere) - (16.03.2017), partea civilă protestând și arătând că se află într-o mare dificultate financiară și că nu poate să facă rost de bani, trimițând următoarele mesaje:,, dacă eu nu reușesc tu poți să-i găsești?,, inculpata răspunzând imediat ,,: Nu! ,, după care partea civilă continuă opoziția:  ,,mă pui în mare dificultate, dar îți spusesem deja….,, (16.03.2017) ,,Mă străduiesc în toate felurile să rezolv problema ratei tale chiar dacă mi se pare că tu nu știi bine situația mea de extremă dificultate. Oricum fac imposibilul așa cum am făcut mereu pentru tine ,, (17.03.2017) , partea civilă virând la data de 22.03.2017  suma de 1300 de euro trimițând următoarele mesaje: ,,… în noaptea asta am venit foarte târziu și m-am umilit mult de mi s-a făcut scârbă, dar cel puțin am reușit să adun banii pe care ți-i trimit  pentru rată,,.

 

        34) În  perioada 03.04.2017- 10.04.2017 aflându-se în România,  în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a  prezentat părții civile în mod necorespunzător adevărului, o situație limită legată de necesitatea achitării unor facturi restante pe 5 luni la întreținere, curent, internet, TV atât la apartamentul din București cât și la locuința din comuna Scoarța, arătând, că ar avea nevoie de suma de 450 de euro pentru a plăti întreținerea pe 5 luni, 230 de euro pentru internet și TV și 70 de euro pentru legalizarea unui document iar față de opoziția părții civile care nu reușea să facă rost de  aceste sume, adaugă faptul  că ar exista și o data a scadenței, respectiv data de 10.04.2017, și că, dacă nu va plăti îi vor fi ,,suspendate,, toate aceste utilități, neexistând o alternativă, partea civilă virând la data de 06.04.2017 suma de 250  de euro iar la data de 10.04.2017 suma de  450 de euro, în total 700 de euro.

 

       35) în  data de 13.04.2017, aflându-se în România,  în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a  arătat că ar avea nevoie de suma de 107 euro pentru a legaliza un document, că nu mai are bani pentru că a plătit totul , precizând ,, Ce tristețe să nu ai nici măcar un euro de Paști mă simt cel mai rău din cât poate exista…,, adăugând și ,, Eu stau în această situație pentru că exiști tu ( 4 inimioare) ,, partea civilă efectuând în aceeși zi un virament bancar pentru suma de 300 de euro precizând prin mesaj SMS  ,, Îți trimit tot ce am 300 euro prin virament,,.

 

        36) În  perioada 19-24.04.2017, aflându-se în România,  în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a arătat că nu știe cum să plătească împrumutul pentru apartamentul din București în care urma să locuiască împreună, că ar avea scadența în data de 25.04.2017, că o doare stomacul, că nu-i mai trece răceala, că ia pastile pentru febră, că nu se simte bine,,  mă doare stomacul din nou astăzi am și vomitat ,, că a fost la doctor și ,, i-ar fi dat pentru ulcer, că ,,nu a făcut analize dar așa a zis doctorul,, ,, aceștia nu știu nimic,,  adăugând ,, când se va termina totul voi fi liniștită,, ,  ,, să sperăm că vom merge și noi în vacanță,, partea civilă protestând față de această solicitare arătând că trebuie să plătească și notarul, că ,, fură curent,, pentru a economisi, că are febră întrucât a ieșit la muncă de dimineață cu bicicleta, precizând însă că ,, va face imposibilul,, virându-se astfel de către partea civilă, la data de 21.04.2017 suma de   1300  de euro.

 

         37) În  perioada 25-28.04.2017, aflându-se în România,  în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a arătat în mod necorespunzător adevărului că  ,,nu știu că acum când termina rata apartamentului intră și garajul împreună 25.04.17, 09:46:38: ,,Când  se termină rata apartamentului intră garajul 24 de mii,, ,  că tatăl său numitul T.I. trebuie să se opereze la un braț, întrucât  are o infecție, că nu are bani nici măcar să ajungă la spitalul în care este internat, pentru a-i duce alimente, că îi este rușine să ceară mereu părții civile bani, : ,,Sunt tristă  că tatăl meu a făcut o infecție și trebuie să se opereze și eu nu am bani nici măcar să merg la el ... trebuie să stea 10 zile în spital totul îmi merge rău ... nu-i niciun lucru care-mi merge bine,, ,,Nu știu ce fac luni fără un euro în buzunar,, ,că  ,,Nu mai rezist în această situație ... peste puțin mi se pare că înnebunesc,, că ,,Ai și tu deja multe probleme ... mi-e rușine să-ți cer mereu bani și eu nu sunt folositoare 27.04.17, 15:53:35,, ,refuzând însă să urmeze sugestiile părții civile de a vinde  autoturismul cumpărat anterior cu banii trimiși tot ca urmare a inducerii în eroare de către  partea civilă, sau de a se împrumuta de la fratele său, (arătând că s-ar fi certat un pic cu acesta)  deși partea civilă subliniază că ,,este și tatăl lui…,, stabilindu-se însă cu certitudine faptul că tatăl inculpatei avea calitatea de asigurat iar costurile  intervenției chirurgicale și ale spitalizării au fost acoperite integral din fondurile CAS, acesta nefiind internat la un spital privat așa cum, în mod necorespunzător adevărului a precizat inculpata .         

        Urmare a acestei induceri în eroare, partea civilă a virat  la data de 28.04.2017 suma de 250 de euro adăugând prin mesaj SMS că ,, este tot ceea ce  am,, primind însă imediat răspunsul din partea inculpatei : ,, dar nu-mi ajung pentru 10 zile când iese din spital,,.

 

          38) În  datele de 29.04.2017, 30.04.2017, 01.05.2017, 02.05.2017 și 03.05.2017 aflându-se în România, în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a arătat în mod necorespunzător adevărului faptul că, l-ar fi internat pe tatăl său, numitul T.I. la un spital privat, că în cadrul intervenției chirurgicale la care va fi supus tatăl său îi va fi montat sub braț un ,, aparat,, care ar costa 2000 de euro , jumătate din această sumă suportând-o fratele său și jumătate inculpata, că, ,, ar fi visat-o frumos pe partea civilă,, trimițând inimioare ,, nu știu ce aș face dacă nu ai fi tu,,  stabilindu-se însă cu certitudine faptul că tatăl inculpatei avea calitatea de asigurat iar costurile  intervenției chirurgicale și ale spitalizării au fost acoperite integral din fondurile CAS, inculpata  adăugând ,,… nu știu ce să fac…,,, partea civilă răspunzând : ,, în noaptea aceasta voi încerca să caut un împrumut,,, reușind să vireze la data de 04.05.2017, suma de  1.000 de euro.

 

        39)  În  datele de 06.05.2017, 07.05.2017, 08.05.2017 și 09.05.2017, aflându-se în România, aflându-se în România, în contextul acțiunii generale de inducerii în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a arătat în mod necorespunzător adevărului, faptul  că ar avea mai multe pete pe piele provocate de consumarea unor anumite alimente, că are mâncărimi,  că este bolnavă, că vomită, că nu mai poate să mănânce nimic, că a fost consultată de un doctor care i-a spus că ,, a mâncat ceva,, că  ,, i se pare că are păduchi,, că ,,a făcut febră,,  ,, că ,, îi lipsește mult partea civilă care o îngrijea foarte mult,, , că ,,își pune mereu unguentul cu cortizon și ia pastile,, trimițându-i părții civile și o fotografie, pentru edificare, că arde de nerăbdare să meargă în vacanță împreună cu partea civilă, că nu mai are bani nici pentru a cumpăra hrană pentru câini, și nici pentru a merge la doctor, partea civilă  ajungând la concluzia că ,, inculpata se îmbolnăvește mereu în România,, trimițând la data de 09.05.2017 suma de 200 de euro spunând : ,, Mă simt umilit numai spunându-ți dar ți-am trimis acum numai 200 de euro. Iartă-mă, . Încearcă să te vindeci în curând…,,

 

         40) În  datele de 10.05.2017, 11.05.2017, 12.05.2017 și 16.05.2017, aflându-se în România,  în contextul acțiunii generale de inducerii în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a arătat în mod necorespunzător adevărului, faptul  că boala de piele s-a agravat că are mâncărimi că nu se simte deloc bine, că îi vine să vomite mereu, că s-ar fi intoxicat consumând pește într-un restaurant situat aproape de spitalul în care era internat tatăl său, că este disperată, că este în depresie totală, că în urma consultațiilor medicul i-ar fi spus că trebuie să meargă la București, că ar avea probleme cu ficatul și cu fierea, că trebuie să se opereze pentru a-și scoate fierea, că ,,este complet galbenă și pare moartă,, că totul este ,,de la acest stres,, , că  ,, nu se mai termină,, ,,se distruge așa,, că medicii care au examinat-o i-ar fi spus că  ar avea hepatită și ulcer, că i-au făcut injecții,  că i s-ar fi recomandat să nu se mai streseze, respingând sugestiile părții civile de a vinde autoturismul achiziționat tot din banii cetățeanului italian, ca urmare a unei alte induceri în eroare, susținând că ar avea nevoie de cel puțin 3000 de euro în două zile, partea civilă considerând în urma acestor susțineri că inculpata ,, a făcut hepatită,, trimițând la data de 12.05.2017   suma de   3.000 de euro.

 

       41) În perioada 17.05.2017 - 24.05.2017, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a arătat în mod necorespunzător adevărului, faptul  că în urma analizelor medicale s-ar fi stabilit că ,,suferă de hepatită cronică,,         ,, că ar avea ficatul  mai mare … ceva de genul… ,, că ,, arde de nerăbdare să se facă bine,, că ,,ar fi făcut perfuzii ar fi luat pastile și picături,, că ,,trebuie să facă injecții dimineața și seara,, că ,,nu știu cum fac cu banii pentru apartament,,, ,, nu știu cum să plătesc,, referindu-se la rata lunară pentru achiziția apartamentului din București unde urma să locuiască împreună după vânzarea apartamentului din Milano, despre care afirmă că ar fi scadentă în data de 25.05.2017, respingând sugestiile părții civile de a solicita ajutorul fratelui său, de a vinde un autoturism sau un   teren  (inculpata pretinsese că ar fi făcut demersuri pentru a vinde terenuri dar nu a primit oferte și că ar fi încercat să vândă un autoturism), rămânând indiferentă față de lamentările părții civile care îi precizează că nu poate să o ajute decât prin săvârșirea unei infracțiuni respectiv prin sustragerea unei sume de bani rezultată din încasări, aflată în posesia sa pe care trebuia să o vireze clubului Astoria și că ,, dacă este descoperit o să fie dat afară fără preaviz,, partea civilă transferând în felul acesta inculpatei, în  data de 24.05.2017, suma de  1.300 de euro.

 

        42) În  perioada 24- 25.05.2017 aflându-se în România, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a solicitat bani pentru a plăti contravaloarea unor biletelor de avion, pentru a se deplasa în Milano Italia în vederea efectuării unor proceduri de vânzare a apartamentului din Milano, partea civilă transferând la data de 25.05.2017 suma de 500 de euro făcând și rezervarea biletelor pentru data de 05.06.2017.

 

        43) În perioada 26.05.2017- 13.06.2017, aflându-se în România, în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a arătat în mod necorespunzător adevărului ,,când  vindem a doua zi merg la doctor 08.06.17, 10:42:46:(făcând referire la promisiunea de a naște părții civile două fetițe) , că ,,Voi fi femeia cea mai fericită,,  că ,, ar fi bine și dacă ar naște băiat și fată, că ar fi discutat cu un avocat care ar reprezenta-o într-un proces civil cu fostul soț iar acesta i-ar fi solicitat în plus suma de 3500 de euro pentru că este un proces ,, greu,, că ,, avocatul i-a fi spus că nu va mai continua să o reprezinte, că dacă își ia un alt avocat va pierde procesul,, că  ,, ..dar acel bolnav plătește martori să spună numai minciuni,, (referire la martorul Ș.M.) ,,că ,, a început să o doară stomacul,, că ,,este disperată,, că    ,, arde de nerăbdare să plece de aici,, că ,, nu mai rezistă,, că ,,sigur intră în depresie,, că ,, îi tremură mâinile,,,  că ,,nu reușește nici măcar să scrie,, , că ,, urăște oamenii,, că ,, este vina mea pentru că eu credeam că oamenii sunt ca mine..,, că ,,vor ieși la pensie cu adevărat amândoi,, (după vânzarea apartamentului din Milano) și ,,vor avea grijă doar de fetițe,, confirmând încă o data planurile de viitor stabilite cu partea civilă , precizând,, viitorul va fi cum am vorbit,,  că ,,ard de nerăbdare să se termine așa vom fi liniștiți și noi,, că ,, am o durere de stomac îngrozitoare, acum am luat niște pastile sper să-mi treacă puțin ,, determinând în felul acesta partea civilă, afirmând astfel,  în mod necorespunzător adevărului, că această sumă îi este necesară pentru a plăti avocatul angajat într-un litigiu civil cu fostul soț, având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate asupra unor imobile, prezentându-i o situație limită de pierdere a procesului și implicit a dreptului de proprietate asupra unor imobile, câtă vreme s-a stabilit cu certitudine că, în acel moment procesul se încheiase, pronunțându-se sentința civilă nr. 752 din 23.03.2017 a Judecătoriei  Tg Cărbunești, prin care s-a luat act că reclamantul T.D.M. (Ș.) a renunțat la acțiunea formulată în contradictoriu cu inculpata M.S.D.; partea civilă transmițând prin virament inculpatei, în data de 13.06.2017 suma de 3500 euro.

 

      44) În  perioada 14.06.2017- 26.06.2017, aflându-se în România,  în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a  prezentat părții civile în mod necorespunzător adevărului, că speră să se schimbe situația și să meargă împreună cu partea civilă ,,în locuri frumoase, pentru bogați,, că o doare capul, că a visat că se afla la mare ,, cu fetițele,, ( referire la promisiunea de a naște părții civile doi copii), că este urât că s-a trezit din vis, că o doare burta, că nu mai rezistă, că îi vine să muncească pentru că ,, această viață nu-i de noi,, ( aluzie la meseria de dansatoare erotica, suscitând sentimentele de gelozie ale părții cile),  că arde de nerăbdare să se termine totul, că ,, Vreau să fim și noi liniștiți 15.06.17, 08:36:03,, ,că la procesul cu fostul soț s-ar fi fixat  un alt termen de judecată (deși procesul era încheiat de câteva luni), că l-ar fi apelat pe ,,cel cu mașina,, ( referire la promisiunea de a vinde un autoturism pentru a obține o sumă de bani și a nu mai solicita părții civile) , că ar fi primit un mesaj de la soția persoanei însărcinate să vândă autoturismul  prin care i s-ar  fi transmis  că,, sunt plecați o lună la mare ... trebuie să găsesc pe altul să o pună pe internet ,, că ,,pe noi nu ne mai iubește Dumnezeu ,,  că nu va reuși să vândă autoturismul în 3 zile  ( când a precizat că este scadența) ,,... pentru că  la noi toți sunt la mare .. toți cei care au un pic de bani sunt la mare,, că se simte deprimată că ,,am plâns până acum 21.06.17, că ,,o doare capul și a luat 4 pastile ( 22.06.2017)  expunând în mod necorespunzător adevărului o situație limită  de pierdere a apartamentului :  ,, sunt disperată .. stai să vezi că voi pierde și acest apartament 24.06.17, 07:36:43,, că dacă nu va plăti până luni în data de 25.06.2017 se vor fixa penalități de 40%,  iar față de opoziția insistentă a părții civile care o îndrumă să solicite ajutorul fratelui său, T.A. sau  al mamei numitei ,,Alice, (o amică a inculpatei)  sau de a vinde un teren sau autoturismul, de a solicita o amânare a scadenței, inculpata a respins de fiecare dată sugestiile afirmând că nici fratele nici amicii nu o pot ajuta, că pe internet nu se mai vând autoturisme ci doar se schimbă, deoarece  site-urile de specialitate ar fi pline de anunțuri, că nu poate obține nicio zi de amânare, determinând în felul acesta partea civilă să se împrumute la un prieten care locuia în afara orașului Milano și să vireze inculpatei în data de 26.06.2017, suma de 1.300 euro, a doua zi după data pretinsei scadențe inculpata precizând în mod necorespunzător adevărului în data de 24.06.2017 că  va trimite la unitatea bancară fotografia viramentului și  va spune că încă nu a ajuns pentru a  ,, bloca rata ,, .

 

       45)  În perioada 27-28.06.2017,  aflându-se în România,  în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a  prezentat părții civile în mod necorespunzător adevărului, că fostul soț, martorul Ș.M. i-ar fi amenințat toate prietenele să nu mai vorbească cu aceasta, și că în caz contrar le va face probleme, că speră ca fostul soț să moară, că ,, Eu m-am și îmbolnăvit de tot acest stres,, , ,,Dar până la urmă Dumnezeu îi va vedea pe oameni ,, exercitând în continuare un control total asupra victimei T.F.A., pe baza șantajului emoțional constant și a manipulării mincinoase exercitate pe parcursul a 2 ani (reacții isterice violente, amenințări cu despărțirea și evacuarea din apartament, nenumărate afirmații mincinoase și planuri de viitor comun cu scopul inducerii în eroare), determinând partea civilă să-i mărturisească imediat că martorul Ș.M. îl contactase telefonic pentru a-l avertiza din nou cu privire la intențiile reale ale inculpatei, manifestându-și îngrijorarea cu privire la faptul că partea civilă purtase un dialog cu martorul susmenționat : ,,Cine știe ce ați vorbit și ce ați făcut,, Acesta chiar că trebuie să meargă la spital 27.06.17, 12:09:02,, , ,,Cred că  voia să știe dacă ai vândut apartamentul sau nu ,, îndemnând partea civilă ca, în situația în care va mai fi contactată de martorul susmenționat să-l avertizeze imediat pe acesta din urmă că va  contacta poliția ,, dar tu când  vezi că este el spune-i că dacă te mai sună mergi la poliție 27.06.17, 12:10:28:,,  că fostul soț ar fi răspândit despre apartamentul din Milano zvonul că ar fi fost cumpărat de el și trecut ulterior pe numele inculpatei în contextul unor probleme și că în prezent inculpata refuză să i-l restituie, că fostul soț ar fi formulat plângere împotriva sa că ar fi încercat să-l omoare cu un cuțit:  ,,M-a denunțat  că eu am ieșit cu un cuțit și voiam să-l omor , Și l-a întrebat poliția  ... de ce voia să-l omoare .... el : nu știu de ce  27.06.17, 12:40:49,, că va veni împreună cu mama sa la Milano pentru a semna înscrisuri legate de formalitățile de vânzare a apartamentului din Milano, ascunzând părții civile faptul că urma să fie însoțită în călătorie de soțul său suspectul M.I., solicitând părții civile în contextul unor discuții legate de deplasarea sa suma de 600 de euro :  ,,Dacă se vede   o iau și pe mama mea care zice că vrea să vină și ea câteva zile 27.06.17, 14:56:22,,,, Cu totul îmi trebuie 600 euro 27.06.17, 15:26:36,determinând în data de 28.06.2017 partea civilă să-i transmită prin virament suma de 600 euro bilete de transport  București-Milano;  

 

        46)  În  perioada 05-06.07.2017, aflându-se în România,  în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a  prezentat în mod necorespunzător adevărului, o situație limită legată de necesitatea achitării unei facturi la curent pe o perioadă de 6 luni, în cuantum de 540 de euro precizându-i :      ,, Acum  am văzut că mi-a venit curentul acasă cel ce-ți vine din 6 în 6 luni ceea ce se consumă în plus mai mult de 500 euro ... stai să vezi că acum îmi taie și curentul  ,,eu nu mai rezist…,, 05.07.17, 09:53:37, că speră să se termine totul, arătând în continuare că ar avea instalate alarme în fiecare camera și în grădină, precum și pompe de irigare care sunt programate să pornească singure și consumă mult curent, răspunzând astfel protestelor și nedumeririi părții civile,  determinând partea civilă să-i vireze la data de  06.07.2017 suma de   600 de euro.

         

          47)  În  perioada 07.07.2017- 12.07.2017, aflându-se în România,  în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viitor, respectiv vânzarea apartamentului din Milano și găsirea unui alt apartament în Milano în care  partea civilă urma să locuiască inițial cu chirie, inculpata M.S.D. a transmis părții civile mai multe mesaje prin care a  prezentat părții civile în mod necorespunzător adevărului, faptul că ar avea grave dificultăți financiare, că nu ar mai avea decât suma de 10 euro, continuând exercitarea unui șantaj emoțional asupra părții civile, pentru a o determina să încheie formalitățile de vânzare a apartamentului din Milano, precizând:  ,,Eu îți spun ... dacă acela ne face să pierdem  de data aceasta eu dispar pentru că  de un an așteptăm în această situație și acela a spus numai minciuni .. vezi tu .. eu nu nu mai am cuvinte 07.07.17, 19:50:54,, reiterând promisiunile de a achiziționa părții civile un apartament în Milano după vânzarea celui în care locuia precizând :  ,,Informează-te dacă acel apartament este bun pentru tine este liber și cum este...10.07.17, 08:50:18,, insistând să fie inclusă și  consultată în toate discuțiile purtate cu potențialii cumpărători ai apartamentului din Milano, partea civilă virând la data de 10.07.2017 suma de 200 de euro iar la data de 12.07.2017 suma de   500 de euro, în total 700 de euro.

 

         48)  În  perioada 15-19.09.2017, aflându-se în România,  în contextul inducerii în eroare a părții civile prin discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, inculpata M.S.D. a continuat să reitereze și să dezvolte promisiunile făcute părții civile privind închirierea unei locuințe în Milano, achiziționare împreună cu partea civilă a unei case în București, amenajarea locuințelor, mobilarea acestora, plecarea cu partea civilă într-o excursie,, la plajă,,  determinând partea civilă ca, în data de 15.09.2017, pe fondul inducerii în eroare să  achiziționeze de la supermarketul ESSE LONGA din Milano Italia cu suma de 1500 de euro,  120 de sticle de vin, șampanie și lichior, și 3 sticle de whisky Jack Daniels,  inculpata precizându-i că sunt necesare pentru a organiza în data de 27.10.2019 o petrecere de ziua acesteia de naștere pentru a sărbători inclusiv începerea vieții de cuplu împreună, urmând ca partea civilă să fie invitatul principal și să fie prezentat ca atare familiei și  prietenilor inculpatei, sticlele cu băutură spirtoasă fiind transportate în data de 22.09.2017 cu o furgonetă și consumate la respectiva petrecere, partea civilă plătind inclusiv transportul;

  

       49)  În  perioada în perioada anilor 2016-2017,  în contextul acțiunii generale de inducere în eroare a părții civile prin mai multe discuții în  rețeaua whatsapp, legate de planurile comune de viață de cuplu  și de întemeiere a unei familii prin nașterea unor fetițe, aflându-se mai întâi în Emiratele Arabe Unite, Dubai  și apoi în România, prin șantaj sentimental, afirmații mincinoase și manipulare,  inculpata M.S.D. fostă T. a solicitat părții civile T.F.A. să încheie litigiul civil pe care acesta din urmă îl avea în fața autorităților judiciare din Milano-Italia cu numita D.I. privind dreptul de proprietate asupra imobilului din Milano, susmenționat și să realizeze cât mai curând formalitățile de vânzare a acelui imobil, promițându-i că, din banii obținuți vor achiziționa sau închiria un alt imobil în Milano unde să locuiască împreună și că vor locui jumătate de an la București și jumătate a Milano, îndemnându-l să-și arunce hainele, promițându-i că îi va cumpăra altele, că vor pleca într-o vacanță în luna ianuarie 2018 și se vor bronza împreună pe o plajă.

 

        50)  La data de 27.09.2017, după finalizarea formalităților de vânzare a imobilului, primind suma de 480.000 de euro, reprezentând prețul uzufructului, M.S.D. a întrerupt discuțiile prin telefon  cu partea civilă trimițându-i mesaje necorespunzătoare adevărului privind pierderea unor imobile în cadrul unui litigiu civil cu fostul soț, spunându-i părții civile că îi poartă ghinion și că nu mai dorește să mai aibă vreo legătură cu acesta.      

        Ulterior, față de mesajele disperate ale părții civile, i-a trimis mesaje în care îl batjocorea, întrebându-l dacă mai merge prin baruri, oferindu-se să-l ajute la ,, mersul prin baruri,, precizându-i că i-a spus minciuni deoarece și partea civilă i-ar fi spus minciuni și că nu a ajutat-o cu nimic deoarece ar fi trebuit să-i revină întregul preț al apartamentului și nu doar o parte, avertizând-o să nu mai trimită mesaje mamei sale T.C., întrerupând apoi orice comunicare cu aceasta.

           Întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, faptă prev. de art. 244 alin. 1 și alin. 2 Cod penal cu aplicarea  art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 256 indice 1 Cod penal ( 50 de acte materiale);

 

 

           Faptele inculpatei M.S.D. fostă T., care:

        - în luna aprilie a anului 2017, ( descris la starea de fapt  nr. 32), pentru a ascunde și disimula  originea  ilicită  a sumelor de bani obținute în urma săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în dauna părții civile T.F.A.,  a transferat în posesia soțului său M.I., suma de 20.000 de euro, pentru a dobândi și deține prin contract de vânzare-cumpărare,  prin intermediul soțului său M.I., pe numele cumnatului său M.E. un autoturism marca Mercedes S 350 din 2010 cu nr. de înmatriculare HD…, autoturism ce a fost schimbat ulterior, după începerea in rem a urmăririi penale în prezenta cauză, tot pentru a se ascunde originea ilicită, cu autoturismul marca Mercedes ML 250 cu nr. de înmatriculare HD … (culoare neagră), înmatriculat pe numele suspectului M.I., (fost proprietar martorul A.C.D.),  autoturism asupra căruia a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului.

- la data de 10.01.2018, după momentul în care , la data de 28.09.2017, inculpatei  i s-a virat în contul Banca Comercială Intesa SANPAOLO ROMÂNIA SA- Sucursala Tg-Jiu, suma de  480.000 de euro, aceasta a transferat suma de 56.000 euro, echivalentul sumei de 259.548 RON, rezultată din vânzarea apartamentului din Milano Italia pentru a dobândi și deține  prin intermediul mamei sale suspecta T.C., prin contract de vânzare –cumpărare, un apartament în Complexul Cosmopolis str. Europa, … comuna Ștefăneștii de Jos jud. Ilfov, transferând în felul acesta suma de bani susmenționată în proprietatea mamei sale, urmărind în felul acesta să ascundă originea ilicită a  sumelor de bani care au stat la baza achiziționării imobilului.

             La ordinul de plată este atașat  și un contract de donație autentificat  prin încheierea nr. 17 din 09.01.2018  de către Birou Individual Notarial …, prin care numita M.S.D. donează către mama sa T.C. suma de 56.000 euro, echivalentul sumei de 259.548 RON.

       -  la data de 02.10.2017, pentru a ascunde originea ilicită a sumelor de bani obținute ca urmare a săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în dauna cetățeanului italian T.F.A., a transferat  suma  de 81.300 euro, pentru a achiziționa, pe numele soțului său, suspectul M.I., un autoturism marca Mercedes Benz S-350, de culoare albă, an fabricație 2016, având seria de șasiu WDD2221331A270401 , ocupându-se personal de achiziția autoturismului,  fiind depus la dosarul cauzei  și un extras de cont din data de 02.10.2017- care atestă transferarea sumei de 74.200 euro către beneficiar K.B.D. la unitatea bancară RAIFFESEN, reprezentând ,,contravaloare auto,, restul sumei reprezentând comisioane. În felul acesta inculpata a dobândit și deținut pe numele altei persoane autoturismul susmenționat;     

            Întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani în formă continuată prev. de art. 49 alin. 1 lit. a, b și c  din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ( trei acte materiale), totul cu aplicarea art. 38 Cod penal.

           Persoana vătămată T.F.A. a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.180.000 euro, ce reprezintă atât prejudiciul încercat de aceasta ca urmare a înstrăinării către inculpată a dreptului de  uzufruct asupra imobilului din Milano, sumele de bani transferate către aceasta ca urmare a inducerii în eroare precum și suma de 400.000 de euro, reprezentând paguba suferită în urma încheierii tranzacției cu numita D.I., rezultat al acțiunii de inducere în eroare.

         

          Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană inculpată sau trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, dar aceste acțiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în cauză.