07.07.2021

 

C O M U N I C A T

 

                                                            

          Compartimentul de informații și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În după-amiaza zilei de 06.07.2021, un procuror al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnat să instrumenteze cauze având ca obiect infracțiuni de corupție, a dispus măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, față de inculpații

-         P.R.T. în vârstă de 39 de ani, din mun. Slatina, jud. Olt, pentru săvârșirea infr. de trafic de influență prev. de art. 291 C.p. (2 acte materiale) și

-         P.R.M. în vârstă de 37 de ani, din com. Sârbii Măgura, sat Vitănești, jud. Olt, pentru săvârșirea infr. de complicitate la trafic de influență, prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 291  C.p. (2 acte materiale).

În fapt, s-a reținut că în luna aprilie 2019, denunțătorul I.L. i-a remis celui dintâi inculpat sumele de 6000 euro și 3500 euro, pe care acesta i le-a dat celui de-al doilea inculpat, promițându-i că va interveni pe lângă lucrătorii din cadrul SPCRPCIV Olt, astfel încât denunțătorul să preschimbe un permis de conducere provizoriu emis de către autoritățile din Marea Britanie, într-un permis de conducere românesc (în schimbul sumei de 3500 euro), iar fiul acestuia să promoveze examenul pentru obținerea permisului de conducere (contra sumei de 6000 euro).

          Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiului prezumției de nevinovăție.