26.11.2021

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

         Prin rechizitoriul din data de 26.11.2021 Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N..., aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru săvârșirea a 17 infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. 1 din Codui penal, 2 infracțiuni de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul penal, cu câte 3 acte materiale fiecare și 3 infracțiuni de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin.1 din Codul penal, cu câte 2 acte materiale fiecare,

Pentru a dispune astfel s-a reținut că inculpatul, medic chirurg în cadrul Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, a primit de la mai multe persoane sume de bani sau bunuri, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, după cum urmează:

1.     La data de 02.12.2020 a primit suma de 600 lei;

2.     La data de 04.01.2021 a primit suma de 1000 lei;

3.     În cursul a 3 zile din luna februarie 2021 a primit sumele de 2000 lei, 1000 lei, respectiv 100 euro;

4.     În luna august 2017, în luna iunie 2018 și în luna aprilie 2019 a primit sumele de 1800 lei, 700 lei, respectiv 1500 lei;

5.     La data de 07.06.2021 a primit suma de 200 lei, o pungă de cafea, o cutie de cafea solubilă și o sticlă de băutură;

6.     La data de 07.06.2021 a primit suma de 500 lei;

7.     La data de 07.06.2021 a primit suma de 100 lei;

8.     La data de 22.06.2021 a primit suma de 500 lei;

9.     La data de 22.06.2021 a primit suma de 700 lei;

10. La data de 28.06.2021 a primit suma de 200 lei;

11. La data de 01.07.2021 a primit suma de 500 lei;

12. La data de 01.07.2021 a primit suma de 300 lei;

13. La data de 17.06.2021 a primit suma de 500 lei;

14. La data de 18.06.2021 a primit suma de 400 lei;

15. La data de 19.06.2021 a primit o sticlă de whisky și o pungă de cafea, iar la data de 21.06.2021 a primit suma de 500 lei;

16. La data de 10.06.2021 a primit suma de 300 lei, iar la data de 13.06.2021 a primit suma de 300 lei;

17. La data de 10.06.2021 a primit suma de 500 lei, iar la data de 29.06.2021 a primit suma de 300 lei;

18. La data de 11.06.2021 a primit suma de 600 lei;

19. La data de 12.06.2021 a primit suma de 400 lei;

20. La data de 15.06.2021 a primit suma de 500 lei;

21. La data de 16.06.2021 a primit suma de 600 lei;

22. La data de 25.06.2021 a primit suma de 700 lei.

Rezultă că inculpatul a primit în total cu titlu de mită suma de 17.200 lei, 100 euro și mai multe bunuri (menționate mai sus).

Cu privire la sumele de bani și bunurile primite de inculpat cu titlu de mită și nerestituite denunțătorilor, în condițiile legii, se solicită confiscarea în conformitate cu prevederile art. 289 alin. 3 din Codul penal.

Referitor la sumele de bani identificate la domiciliul și la cabinetul inculpatului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, cu ocazia perchezițiilor efectuate în data de 08.07.2021 (52.200 lei, 3440 euro, 300 dolari, 630 lire sterline și 100 franci elvețieni), precum și cu privire la bunurile constând în numeroase sticle de băuturi alcoolice, pachete de cafea și țigări, ridicate și indisponibilizate de către organele de urmărire penală, cu privire la care procurorul a dispus măsura asiguratorie a sechestrului, s-a solicitat confiscarea extinsă, în conformitate cu prevederile art. 1121 din Codul penal.

Medicul chirurg inculpat a fost reținut preventiv în cauză pentru 24 de ore, începând cu data de 08.07.2021, orele 12:30, conform ordonanței procurorului, iar ulterior arestat preventiv, până la data de 07.09.2021, în baza mandatului emis de judecător, dată la care măsura arestului preventiv a fost înlocuită de către judecător cu arestul la domiciliu.

          Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană inculpată sau trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, dar aceste acțiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în cauză.