27.11.2023

 

 

 

C O M U N I C A T

                                                           

         Compartimentul de informații și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

 

 

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACȚIUNI DE EVAZIUNE FISCALĂ, CONTRABANDĂ ȘI CONTRABANDĂ ASIMILATĂ  

        

În cursul zilei de 27.11.2023, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în mun. Slatina, județul Olt,  într-un dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, la o persoană bănuită de evaziune fiscală contrabandă și contrabandă asimilată, fapte prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, art. 270, alin. 2 lit. a și alin. 3 din Legea 86/2006, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.p..

        

În fapt, din cercetări a rezultat că o tânără în vârstă de 29 de ani din mun. Slatina, jud. Olt, ar fi achiziționat bijuterii din metale prețioase din Turcia, pe care le-ar fi introdus în țară prin sustragere de la controlul vamal și le-ar fi comercializat prin intermediul rețelelor de socializare, nedeclarând veniturile produse în urma comercializării.

 

         În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bijuterii, în cantitate de aproximativ 480 grame, 7.500 de lei și 500 de euro, precum și înscrisuri și alte obiecte care privesc posibila activitate infracțională a persoanei bănuite.

 

         Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale.

        

 

Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiului prezumției de nevinovăție.

 

 

COMPARTIMENTUL DE

INFORMAȚII ȘI RELAȚII PUBLICE