07.03.2024

 

 

COMUNICAT  DE PRESĂ

                                                           

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Olt, polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Teleorman, Dolj, Vâlcea, Gorj și D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 1, au efectuat în cursul zilei de azi, 07.03.2024, un număr de 100 percheziții domiciliare la persoane fizice, precum și la sediile unor persoane juridice, din județele Olt, Dolj, Teleorman, Vâlcea, Gorj și București, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune, fals în declarații și uz de fals, în domeniul materiale reciclabile.

În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în cursul anului 2021, administratorul unei societăți comerciale din orașul Corabia, ar fi înregistrat în documentele de evidență contabilă ale societății, achiziții fictive de deșeuri de ambalaje (aproximativ 2.000 de tone), cu scopul obținerii unor sume de bani cu titlul de bonificații de la organizații care implementează răspunderea extinsă a producătorului (O.I.R.E.P.) pentru realizarea obiectivelor de valorificare a deșeurilor de ambalaje.

Investigațiile vizează o persoană fizică și o persoană juridică.

În cauză au fost identificate bunuri mobile, respectiv un număr de trei autoturisme, asupra cărora urmează a se dispune măsuri asigurătorii efective.

Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 3.600.000 de lei.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare.

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.