COMUNICAT de PRESĂ

14 martie 2024

 

Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin purtătorul de cuvânt, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurorii din cadrul Parchetul de lângă Curtea de Apel Craiova împreună cu organele de poliție din cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Dolj și Secția Regională de Poliție Transporturi Craiova au efectuat, în data de 12.03.2024, un număr de 8 percheziții domiciliare pe raza municipiilor Slatina, jud. Olt și Craiova, jud. Dolj, într-o cauză aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în care se efectuează urmărirea față de următorii suspecți:

 

          I.  N.C.C., procuror în cadrul unei unități de parchet de pe lângă tribunal, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

 

          - luare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în perioada noiembrie - decembrie 2023, a acceptat achitarea unor servicii de transport aerian și a folosit în interes personal un autoturism, de la persoanele I.C. și I.D. - administratori de societăți comerciale, cercetate pentru evaziune fiscală și alte infracțiuni într-un dosar penal aflat în instrumentarea sa;

          - trei infracțiuni de favorizarea făptuitorului, raportat la faptul că, în perioada noiembrie 2021 - ianuarie 2024, deși se afla în stare de incompatibilitate, a instrumentat și soluționat, prin clasare, două dosare penale în care erau cercetați, pentru evaziune fiscală și alte infracțiuni, prietenii săi I.C., I.D. și U.M. – administratori de societăți comerciale, iar, în perioada mai 2022 - prezent, a păstrat în instrumentare un dosar penal în care era cercetat prietenul acestuia - S.C.D.;

          - folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, raportat la faptul că, în luna decembrie 2023, acesta a dispus xerocopierea unui dosar penal și a înaintat aceste xerocopii către o persoană fizică neautorizată;

          - abuz în serviciu, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, a înțeles să se folosească de calitatea sa, de cunoștințele sale juridice și experiența sa profesională pentru a afecta cursul unui dosar civil aflat pe rolul instanțelor de judecată, în care era parte ofițerul de poliție M.I.M.

 

          II.  I.C. și I.D., administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în perioada noiembrie - decembrie 2023, au achitat contravaloarea unor servicii de transport aerian și au încredințat spre folosire un autoturism procurorului N.C.C., în instrumentarea căruia se afla un dosar penal în care aceștia erau cercetați pentru evaziune fiscală și alte infracțiuni.

 

III.   M.I.M., ofițer de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, l-a determinat pe procurorul N.C.C. să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul a se întocmi și înregistra la acesta în lucru un dosar penal, de natură să suspende judecata într-un dosar civil, în care ofițerul de poliție era parte.

 

De asemenea, în cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore față de inculpatul:

          - I.P., fost administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată, raportat la faptul că, în luna ianuarie 2024, i-a înmânat unui ofițer de poliție, autorizat în cauză ca investigator cu identitate reală, sumele de 10.000 lei, respectiv 5.000 lei, în același scop, al direcționării în favoarea sa a cercetărilor într-un dosar penal.

În data de 13.03.2024, Curtea de Apel Craiova și-a însușit propunerea de arestare preventivă înaintată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova față de inculpatul I.P. și a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 de zile.

         

          Pe parcursul cercetărilor s-a beneficiat de sprijinul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Dolj, I.G.P.R. – D.P.T. – Secția Regională de Poliție Transporturi Craiova, I.G.P.R. – D.O.S – Brigada de Operațiuni Speciale Craiova, Brigada de Operațiuni Speciale București.

 

Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici un fel, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.