20.11.2024

COMUNICAT  DE PRESĂ

                                                           

 

Compartimentul de informații și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

         În cursul zilei de 19.11.2024, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat cercetarea la fața locului și activități investigative, urmare unei sesizări făcute de către Spitalul Județean de Urgență Slatina care a încunoștințat Inspectoratul de Poliție Județean Olt cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 16:40, la Unitatea Primiri Urgențe Slatina, s-a prezentat victima S.L.A., care prezenta două plăgi înjunghiate în zona toracică

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că, în data de 19.11.2024, în timp ce inculpatul H.A.L.(în vârstă de 18 ani) se afla pe strada Cireașov din municipiul Slatina, împreună cu alte două persoane, între aceștia, pe de o parte, și victima S.L.A. (în vârstă de 37 ani) și încă persoană, pe de altă parte, a izbucnit un conflict spontan, fiind exercitate acțiuni de violență fizică prin lovire cu pumnii, de către persoanele menționate, iar, la un moment dat, inculpatul H.A.L. a lovit-o pe victimă, cu un cuțit tip briceag, producându-i două plăgi înjunghiate, dintre care una în regiunea epigastrică, penetrantă în cavitatea peritoneală cu secționarea apendicelui și interesare hepatică, iar cealaltă nepenetrantă, în cavitatea peritoneală, interesând tegumentul, țesutul celular subcutanat și musculatura, leziuni care necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața victimei, conform concluziilor preliminare emise de SJML Olt.

Conflictul s-a încheiat la scurt timp, ulterior victima S.L.A., pasager în autoturismul condus de către persoana care îl însoțise anterior, a constatat că prezenta plăgi înjunghiate în zona pieptului, motiv pentru care s-a deplasat către Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de SJML Olt la data de 19.11.2024 a rezultat că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur tăietor-înțepător (posibil cuțit) și au pus viața victimei în primejdie.

Inculpatul H.A.L. a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, susținând că a intenționat doar să o sperie pe victimă și persoana care o însoțea.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilelor de 19 și 20.11.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reținerii față de inculpatul H.A.L., pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin.1 C.p., rap. la art. 188 alin.1 și 2 C.p.

Reținându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, în cursul zilei de 20.11.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor solicita judecătorului de drepturi și libertăți arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile.

 

         Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiului prezumției de nevinovăție.