COMUNICAT de PRESĂ

26 septembrie 2024

 

          Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin purtătorul de cuvânt, aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul Rutier, după cum urmează:

Ș.O. - pentru efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, prev. de art.12 al.1 lit. a din Legea nr.78/2000, activitate infracțională derulată în anul 2022.

C.C.A. - pentru efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art.12 al.1 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 al.1 C.p., activitate infracțională derulată în perioada 2022-2023.

I.M.A. - pentru efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată, prev. de art.12 al.1 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 al.1 C.p., activitate infracțională derulată în perioada 2022-2023.

 

Din probatoriul administrat a rezultat următoarea situație de fapt:

 

În anul 2022, Ș.O., în calitate de agent de poliție în cadrul IPJ Dolj-Serviciul Rutier (în prezent pensionat) a administrat în fapt societatea X, încheind în numele și interesul acestei societăți, operațiuni de bancă și tranzacții comerciale - a negociat și încheiat contracte comerciale, a efectuat plăți, a retras numerar de la bancă din contul societății, etc., în scopul obținerii de venituri/profit.

În perioada 2022-2023, C.C.A și I.M.A, în calitate de agenți de poliție în cadrul IPJ Dolj-Serviciul Rutier/Biroul Rutier, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au administrat în fapt societatea Y, încheind în numele și interesul acestei societăți, operațiuni de bancă și tranzacții comerciale - au negociat și încheiat contracte comerciale, au efectuat plăți, au retras numerar de la bancă din contul societății, etc., în scopul obținerii de venituri/profit.

 

Menționăm că  dosarul va fi trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Craiova.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului în instanță, spre judecare, situație care nu poate, în nici un fel, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.