COMUNICAT DE PRESĂ

28.05.2024

 

 

           Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj  aduce la   cunoștința  opiniei  publice următoarele:

           Lucrători de poliție din cadrul Serviciului de Investigarea  Criminalității Economice  Gorj  și  altor  structuri  din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Gorj, Olt și Argeș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au efectuat în dimineața zilei de 28.05.2024 percheziții domiciliare la un număr de 6 locații, situate pe raza localităților Motru din  județul Gorj, Caracal din județul Olt și  Bradu  din  județul Argeș, într-un dosar având  ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în  formă  continuată,  prevăzută de  art. 9 al.1 lit.b  din Legea nr.  241/2005,  cu aplicarea  art.35 alin.1 Cod  penal.

          În cauză se fac cercetări cu privire la două persoane, după cum urmează: suspectul W.Y., cetățean chinez, administrator al SC T…S…SRL; suspecta  persoană  juridică SC T…S…SRL, cu sediul social în municipiul Caracal, județul Olt și  unicul punct de lucru declarat în  municipiul Motru, Piața  Centrală.

          Organele de urmărire penală  au  fost  sesizate în cauză în luna aprilie  2024 de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, urmare a unui control efectuat de inspectorii antifraudă la punctul de lucru al societății comerciale suspecte în cauză, situat în  municipiul Motru, societate prin care se derulează  activități de comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare  predominantă de produse  nealimentare.

           În urma verificărilor efectuate, a rezultat că în perioada 01.07.2023-31.12.2023 reprezentanții societății comerciale suspecte nu au înregistrat în totalitate în evidențele contabile veniturile obținute din activitățile comerciale derulate prin punctul de lucru, nefiind evidențiată suma de 1.669.855,39 lei.

          Ca urmare a acestei fapte, a fost prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 476.975 lei, din care TVA - 317.272 lei, impozit pe venitul microîntreprinderilor - 2.115 lei și impozit pe profit-157.588 lei.

           Diferența constatată, în cuantum de 1.669.855,39 lei dintre veniturile evidențiate în documentele  contabile ale  societății și veniturile reale obținute de societate a fost stabilită ca urmare a identificării unei discrepanțe între sumele înregistrate ca vânzări pe casele de marcat fiscale instalate la punctul de lucru al societății ce s-au regăsit ulterior în evidența contabilă și respectiv veniturile înregistrate în programul informatic de gestiune, denumit ,,GestSel”, ce deservea casele de marcat, program ce înregistrează toate vânzările efectuate, ținând și evidența stocurilor existente la punctul de lucru.

         

          Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe în  cauză urmând  a fi dispuse măsuri legale, ce  vor  fi aduse la  cunoștința  opiniei  publice pe  parcursul urmăririi penale.

Facem totodată precizarea că  punerea  sub învinuire a  unei persoane suspecte, reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care însă nu este în măsură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază în  continuare  persoanele suspecte.